Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pocnitorile la control

ro

09 Dec, 2008 02:41 1006 Marime text
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice au demarat, deja, operaţiunea „Foc de artificii", al cărei scop principal este acela de verifica şi autoriza firmele care se ocupă cu comercializarea obiectelor pirotehnice.

Operaţiunea a fost demarată în data de 17 noiembrie 2008, se va încheia pe 15 ianuarie 2009 şi are trei etape. Prima constă în verificarea şi autorizarea firmelor care comercializează obiecte pirotehnice, iar cea de-a doua etapă constă în efectuarea controalelor propriu-zise în vederea verificării respectării legalităţii operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, precum şi în identificarea persoanelor care efectuează operaţiuni ilegale. Ultima etapă va consta în centralizarea datelor. Trebuie menţionat că poliţiştii au constatat deja prima infracţiune. În cursul săptămânii trecute, un tânăr a ajuns la spital cu leziuni în zona feţei, după ce unul dintre prietenii săi îi aruncase o pocnitoare în faţă. Medicii au sesizat imediat poliţia. Iar autorul faptei s-a ales cu dosar penal. De precizat că, în cursul anului trecut, oamenii legii au întocmit 11 lucrări penale. Potrivit legii, persoanele fizice nu au voie să deţină şi folosească decât obiecte pirotehnice din clasa întâi, mai puţin pocnitori şi obiecte zburătoare. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii