Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politia a confiscat valuta si a amendat casa de schimb MM Exchange Group SRL

ro

27 Jun, 2002 00:00 1264 Marime text
Sezonul estival reprezinta o oportunitate pentru majoritatea agentilor economici care au afaceri in statiunea Mamaia. Multi dintre cei care au puncte de lucru in statiune profita de fluxul mare de turisti care apeleaza la serviciile lor. Turistii, in special cei straini, cad frecvent in plasa unor comercianti de valuta care au punct de lucru in zona discotecii "Cleopatra", fara sa stie ca unii dintre cei ce functioneaza in zona sunt pusi pe japca. Este cazul SC MM Exchange Group SRL, casa de schimb din statiunea Mamaia. La acest punct de schimb valutar, societatea anterior mentionata practica un comision de 8% la fiecare tranzactie. Secretul acestor comercianti este modul de prezentare. Pe un afis este trecut in litere, cu caractere mici, faptul ca societatea practica acest comision, imens pentru serviciile pe care le practica. Multi dintre cei care intra si schimba nu se uita la comision, pentru ca marea majoritate a celor care se ocupa cu acest gen de activitate au comisioane mici, sub 2 sau chiar zero la suta. Cei care intra si dau valuta la schimb realizeaza ca tranzactia este pe punctul de a deveni un fiasco si intreaba cat vor plati comision. Raspunsul lucratoarei, dupa ce a pus mana pe bani, este invariabil acelasi: "Asteptati sa iasa chitanta din calculator". Este prea tarziu ca sa mai schimbe ceva, pentru ca odata chitanta iesita tranzactia pare incheiata. Mai este si semnatura pe care, in cazul in care clientul nu o da, mai ramane o cale de contestat tranzactia. Procedura de contestare fiind foarte complicata, marea majoritate a pagubitilor se lasa de reclamatii, injura si pleaca. Pe langa aceasta practica, despre care sa zicem ca are un substrat comercial, acum doua zile, in urma unui control al Politiei, patronul SC MM Exchange Group SRL a fost sanctionat contraventional pentru faptul ca nu detinea autorizatie de functionare emisa de Primaria Constanta. Amenda a fost stabilita la 15 milioane de lei. In acelasi context s-a dispus confiscarea a 1.145 de dolari, 510 euro, 260 de lire sterline, 600 de coroane norvegiene, 65 de dolari canadieni si 10 dolari australieni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii