Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia Română Ieri, peste 100 de persoane, depistate în flagrant delict. Ce alte nereguli au constatat oamenii legii

ro

11 Oct, 2019 10:48 1268 Marime text
Ieri, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de evenimente, au constatat peste 868 de infracțiuni și au aplicat peste 9.600 de contravenții, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
 Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acționat, la data de 10 octombrie a.c., la nivel național, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, organizând 4.240 patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 299 de aparate radar.
 
În acest interval de timp, polițiștii au desfășurat peste 270 de acțiuni și au intervenit la 2.609 evenimente, dintre care 2.153 au fost sesizate prin SNUAU 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 868 de infracţiuni (dintre care 117 la regimul rutier), fiind prinse în flagrant delict 130 persoane bănuite, iar față de 99 au fost dispuse măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.629 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depășește 2.800.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de peste 85.000 de lei.
 
În ultimele 24 de ore au fost reținute 573  permise de conducere și au fost retrase 573  certificate de înmatriculare.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii