Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost reținute 359 de permise de conducere, dintre care 68 pentru viteză
Poliția Română: În ultimele 24 de ore au fost reținute 359 de permise de conducere, dintre care 68 pentru
29 Nov, 2023 13:17
ZIUA de Constanta
708
Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.200 de fapte contravenționale și 359 de permise de conducere au fost reținute.
Potrivit Poliția Română, la data de 28 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 385 de acțiuni și au intervenit la 2.275 de evenimente, dintre care 1.783 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 34 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 58 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.221 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.805.478 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 62 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 359 de permise de conducere, dintre care 68 pentru viteză, 31 pentru alcool și 5 pentru droguri.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, 4.082 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate peste 483 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.212 de autovehicule și legitimate 11.378 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.369 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 158 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au fost constatat 61 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 21 de conducere sub influența alcoolului și 18 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 230 permise de conducere, dintre care 39 pentru alcool și 88 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 142 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii