Politisti de frontiera, acuzati de contrabanda
Politisti de frontiera, acuzati de contrabanda
17 Aug, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1291
Marime text
Subofiterii Sorin Pandaru si Mihai Oprea, lucratori in cadrul Grupului de Nave Mangalia, vor fi cercetati deoarece aveau in autoturism whisky si tigari fara documente justificative * In schimb, agentul Aurel Ciortan este acuzat ca le-a permisul accesul in punct
Alti trei politisti de frontiera din Mangalia vor fi cercetati prealabil, in regim de urgenta, dupa ce s-a stabilit ca au incalcat prevederile legale. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane, in cursul zilei de 15 august, in jurul orelor 16.30, seful Punctului Politiei de Frontiera de la Vama Veche a observat, in apropierea magazinelor duty-free din incinta punctului de trecere, doi politisti de frontiera, care nu-si justificau prezenta in acea zona. Fiind demarate cercetarile, s-a stabilit ca subofiterii Sorin Pandaru si Mihai Oprea, lucratori in cadrul Grupului de Nave Mangalia, se aflau in timpul serviciului, fiind planificati insa sa execute misiuni de supraveghere a zonelor adiacente punctului de trecere a frontierei. In urma unei perchezitii efectuate in masina acestora, au fost descoperite patru sticle de whisky si 700 de pachete de tigari. Luati la intrebari de catre proprii lor colegi, cei doi au recunoscut ca le-au achizitionat de la unul din magazinele duty-free din PPF Vama Veche. Ca urmare a celor constatate, a fost dispusa cercetarea prealabila, in regim de urgenta, a celor doi lucratori precum si a agentului Aurel Ciortan, politistul de frontiera care le-a permis accesul in punct. In consecinta, in scurt timp urmeaza a se lua masurile care se impun, fiind posibila chiar destituirea din functia publica. Pe de alta parte, acestia se vor alege si cu dosar penal pentru contrabanda. Saptamana trecuta, s-a dispus cercetarea prealabila pentru alti trei politisti de frontiera. Agentul principal Stefan Stanciu de la PPF Vama Veche este urmarit penal de procurorii anticoruptie pentru trafic de influenta, iar agentii Ionel Dulgheru si Dan Truica din cadrul Grupului de Nave Mangalia au fost opriti pe drumul dintre Vama Veche si Mangalia, de un echipaj al Politiei Limanu. Cei doi se aflau in afara serviciului, iar la controlul efectuat in autoturism s-a descoperit ca acestia transportau 14 sticle de whisky si 16 pachete de tigari netimbrate, fara documente de provenienta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii