Poliţiştii au confiscat melci şi lenjerie intimă pentru femei

22 Jun, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
990
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizaţi, în urmă cu două zile, printr-un apel telefonic al SNUAU 112, că în zona digului de sud al Portului Constanţa mai multe persoane, aflate într-o ambarcaţiune, desfăşoară activităţi de pescuit prin scufundare.
La faţa locului s-au deplasat două ambarcaţiuni rapide din cadrul Grupului de Nave Constanţa, care au identificat la aproximativ 100 metri de mal, în zona Portului Constanţa Sud Agigea, o ambarcaţiune cu motor, în care se aflau trei cetăţeni bulgari şi unul român.
Cele patru persoane desfăşurau activităţi de scufundare pentru recoltarea vietăţilor acvatice din specia rapană (melc de mare), fără a poseda licenţă sau autorizaţie pentru pescuit comercial în zona de competenţă a Gărzii de Coastă.
În ambarcaţiune a fost găsită cantitatea de 963 de kilograme din specia rapană, evaluată la 597 de lei, care a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Poliţiştii de frontieră au mai ridicat în vederea confiscării ambarcaţiunea în cauză, motorul acesteia, un sistem GPS şi echipament de scufundare, bunuri evaluate la aproximativ 29.000 de euro. În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa de control fizic al containerelor din cadrul PTF Constanţa Sud - Agigea, verificarea unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Suceava.
În urma controlului au fost descoperite 11.900 de articole de îmbrăcăminte (lenjerie intimă pentru femei), bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 350.000 de lei dacă ar fi originale. Marfa purta însemnele distinctive ale unei mărci cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii