Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:36 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii de la Rutiera sar la gatul Parchetului

ro

17 Nov, 2009 00:34 3986 Marime text

cap2.jpgCei 36 de poliţişti cer acordarea de despăgubiri în valoare de câte 50.000 de lei, pentru fiecare dintre ei

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa acuzaţi de fapte de corupţie contraatacă în „războiul" cu procurorii. Cei aproape 40 de agenţi de poliţie care au făcut deliciul presei vara trecută, pe 25 iunie 2009, fiind aduşi la parchet cu mascaţii, sub acuzaţii de fapte de corupţie, sar la gâtul Ministerului Public, al Ministerului Justiţiei şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, solicitând daune de câte 50.000 de lei fiecare. Nemulţumirile poliţiştilor se leagă de faptul că, la momentul demarării percheziţiilor în dosarul de corupţie în care aceştia sunt anchetaţi, procurorii ar fi făcut publice datele lor personale, prin intermediul mass-media. Procesul privind despăgubirile cerute de poliţişti se va judeca pe 22 decembrie, la Tribunalul Constanţa.

Concret, dosarul în care poliţiştii au chemat în judecată autorităţile a fost înregistrat pe rolul Secţiei civile a Tribunalului, pe 13 noiembrie, sub numărul 12233/118/2009. Reclamanţi sunt agenţii Andrei Bogdan Călugăru, Liviu Iulian Conduleţ, Cosmin Cristian, Marian Drăguţ, Paul Mihai Ciolpan, Marius Ivan, Ervin Tulei, Alexandru Ivanov, Daniel Cociu, Alexandru Ianţoc, Răzvan Viorel Ţigănuş, Cornel Ionuţ Drăghici, Anatoli Trifanov, Marian Gabriel Ciubotariu, Bogdan Lucian Cojocaru, Ciprian Enache, Gheorghe Gabriel Rădulescu, Mihai Alexandru Manea, Marian Adrian Chisoiu, Gigi Cristian Ruşescu, Daniel Mircea Andrei, Elvin Cadîr, Dumitru Iulian Maxim, Enis Vuap, Cristian Nazarovici, Romeo Georgian Gănuţ, Ion Zorilă, Cristina Gherlan, George Busuioc, Florin Marius Bîlcă, Gheorghe Costea, George Eduard Niţuleac şi Răzvan Scurtu. De partea cealaltă, calitatea de pârâţi în dosar le revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Agenţii de poliţie solicită instanţei „obligarea la plata a câte 50.000 de lei pentru fiecare dintre reclamanţi, reprezentând prejudiciul cauzat prin comunicarea către presa constănţeană şi centrală a datelor complete de identificare cuprinse în Rezoluţia nr. 368/P/2009, din data de 01.06.2009, ora 12.00, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a datelor cu privire la vinovăţia subsemnaţilor". Totodată, poliţiştii cer ca extrasul de pe hotărârea prin care instituţiile ar fi obligate la plata sumelor respective, în urma deciziei instanţei, să fie publicat într-un ziar naţional, dar şi ca pârâţii să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, legate de onorariul avocaţilor, taxele de timbru şi timbrul judiciar.

politisti.jpgÎnarmare ca de război

Concret, poliţiştii spun că, pe 25 iunie 2009, Parchetul Tribunalului „a procedat la efectuarea percheziţiilor domiciliare la locuinţele reclamanţilor, urmate de conducerea sub pază strictă, cu persoane înarmate de război, la sediul Parchetului, unde le-a fost comunicată direct dobândirea calităţii de inculpaţi în cauza penală cu nr. 368/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa". În plus, agenţii de poliţie acuză faptul că „toate acţiunile au fost puternic mediatizate, acestea fiind practic transmise în direct de către reprezentanţii mass-media, care fuseseră anunţaţi în mod special de către reprezentanţii autorităţii". „Alăturat acţiunilor de aducere la sediul Parchetului însoţiţi de jandarmi înarmaţi de război, pentru a fi prezentaţi presei ca persoane deosebit de periculoase, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a comunicat, către toată presa locală şi centrală, Rezoluţia de începere a urmăririi penale nr. 368/P/2009 (...), în care sunt menţionate toate datele de identificare ale reclamanţilor (domiciliul complet, părinţii, locul naşterii, codul numeric personal) şi Propunerea de arestare formulată în cauză", mai spun agenţii de poliţie suspectaţi de fapte de corupţie. În cererea de chemare în judecată, cei 36 de poliţişti acuză faptul că li s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie prin comunicarea datelor către reprezentanţii mass-media, autorităţile dând o sentinţă de vinovăţie suspecţilor, „în lipsa unei hotărâri definitive care să stabilească vinovăţia". Despre rezoluţia de începere a urmăririi penale, dar şi despre propunerea de arestare, în care erau cuprinse datele de identificare ale suspecţilor, poliţiştii spun că au fost postate pe site-urile ziarelor locale, „fiind accesibile oricăror persoane".

Siguranţa le-a fost primejduită

Reclamanţii mai spun că au calitatea de agenţi de poliţie, „iar prin comunicarea către presă a datelor personale a fost pusă în primejdie siguranţa noastră, raportat la specificul activităţilor desfăşurate". În cererea de chemare în judecată, cei 36 de agenţi suspectaţi de fapte de corupţie menţionează faptul că instanţa Curţii de Apel a constatat nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate în dosarul în care sunt incriminaţi, ca şi faptul că actele respective sunt lovite de nulitate absolută, amintind în acest sens Încheierea nr. 85/P/06.08.2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 7336/118/2009. „Niciunei persoane nu îi este permis a aduce atingere imaginii şi reputaţiei unei alte persoane, acesteia din urmă fiindu-i apărat de lege dreptul la respectarea demnităţii şi onoarei", spun reclamanţii. În plus, poliţiştii au mai arătat că „în mod unanim, instanţele de judecată au recunoscut dreptul persoanei a cărei demnitate a fost afectată în urma unor demersuri ilicite sau care a suferit un prejudiciu ca urmare a unor astfel de acţiuni să îi fie reparat acest prejudiciu prin acordarea unor despăgubiri materiale".

politisti_2.jpgVinovăţia înainte de condamnare

„S-a arătat în practica instanţelor că obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului nu încalcă libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 30 din Constituţia României, cât timp acest drept nu se exercită cu respectarea prevederilor legale şi constituţionale care garantează demnitatea, onoarea persoanei, dreptul la propria imagine", se susţine în cererea de chemare în judecată a celor două ministere şi a Parchetului Tribunalului. „Cu alte cuvinte", mai spun poliţiştii, „libertatea de exprimare nu poate leza valori de asemenea ocrotite prin lege, cum ar fi cele deja enunţate, demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine, prezumţia de nevinovăţie". Nu în ultimul rând, aceştia au arătat că „în ceea ce priveşte atitudinea organelor judiciare şi afirmaţiile referitoare la vinovăţia penală a unei persoane care nu a fost condamnată definitiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost categorică şi constantă în a aprecia drept o violare a dispoziţiilor art. 6, al. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în a acorda despăgubiri băneşti afirmaţiile sau declaraţiile publice ale reprezentanţilor organelor de anchetă penală cu privire la vinovăţia penală a unei persoane, cu încălcarea brutală a prezumţiei de nevinovăţie". Concret, spun poliţiştii, „s-a statuat că în faza de anchetă penală nu este permis a fi făcute declaraţii publice care să poată fi interpretate ca fiind o confirmare din partea anumitor funcţionari publici a vinovăţiei persoane". În concluzie, reclamanţii cer admiterea acţiunii lor şi acordarea despăgubirilor de câte 50.000 de lei pentru fiecare dintre ei.

{mos_ri:spr, parche}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cezar 17 Nov, 2009 19:52 sa va fie rusine, faceti tot ceea ce va spun avocatii ! O sa jumuleasca de toti banii, smecherilor! Chiar sunteti nevinovati?? cine va crede?