Politistii de la Transporturi, obligati sa cerceteze disparitia arborilor ocrotiti
Politistii de la Transporturi, obligati sa cerceteze disparitia arborilor ocrotiti
16 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
893
Marime text
Plangere penala in dosarul "crimei ecologice" de la Gara CFR
In urma cu o saptamana, cotidianul "ZIUA de Constanta" a adus in atentia opiniei publice un caz deosebit de grav, si anume savarsirea unei fapte penale prin care s-au incalcat prevederile in vigoare ale legislatiei de mediu. In speta, in noaptea de miercuri, 7 septembrie, doi pini si un brad argintiu, avand peste cinci decenii de viata, au fost sustrasi de persoane necunoscute din amplasamentul lor aflat in vecinatatea Garii CFR Constanta. In acest loc a existat mult timp un spatiu verde, pe care fusesera plantati opt pini si un brad argintiu. In cursul lunii iunie, autoritatile locale au aprobat un Proiect de modernizare si extindere a garii, in locul peticului de verdeata urmand sa se construiasca sali de asteptare si magazine ultra-moderne. Potrivit unor organizatii ecologiste care s-au implicat in aceasta problema, legea a fost incalcata intrucat beneficiarul lucrarii (CFR Constanta) nu a emis un studiu de impact legat de problemele de mediu. Timp de doua luni, in intervalul iunie - august, un subcontractor al lucrarii si specialisti din cadrul Muzeului de Istorie Nationala Constanta au efectuat lucrari in perimetru, in vederea descarcarii de sarcina arheologica a terenului. In aceasta perioada, seful de gara Roxana Maier a dispus stramutarea a sase din cei noua copaci ocrotiti prin lege si replantarea acestora intr-un spatiu amplasat in fata Regionalei CFR, in cartierul Abator. Potrivit lui Maier, ceilalti trei copaci nu au fost mutati pentru ca erau seci si nu ar fi suportat replantarea. Acestia au disparut insa pe data de 7 august, un furt misterios care, uimitor, a clarificat situatia, in avantajul beneficiarului CFR. In dimineata zilei de 8 septembrie s-a constatat disparitia arborilor. La sesizarea facuta de unele organizatii de mediu cu privire la disparitie, ne-am deplasat la fata locului. Am aflat cu stupoare ca nici unul din reprezentantii partilor implicate in proiectul de la gara nu avea habar despre sustragere. Ne-am deplasat si la sediul postului TF Politie Gara, unde inspectorul principal Constantin Cojocaru ne-a declarat cu seninatate ca nu stie nimic despre furt si ca nimeni nu i-a inaintat nici o plangere. Este de-a dreptul ridicol, mai ales daca tinem seama de faptul ca cei trei copaci erau amplasati la doar cativa zeci de metri de sediul politiei. Mai mult, fiecare trunchi cantarea cateva sute de kilograme si era imposibil de scos din radacini fara ajutorul unor utilaje speciale. De asemenea, zona de la gara este permanent circulata si chiar pazita non-stop (cel putin asa ar trebui) de catre jandarmi. Beneficiarul CFR nu a depus nici o plangere privind furtul iar Politia TF Gara nu s-a sesizat din oficiu. Inspectorul Cojocaru chiar a declarat ca nu crede ca a furat cineva arborii si ca acestia au fost mutati de cei de la CFR. Seful de gara Roxana Maier a infirmat insa aceasta varianta, declarand ca angajatii sau nu au nici o legatura cu disparitia. Luand act de aceste atitudini, o organizatie ecologista care isi desfasoara activitatea pe raza municipiului a depus miercuri dimineata o plangere penala solicitand cercetarea imprejurarilor in care au disparut copacii protejati prin lege cat si identitatea persoanelor vinovate. In aceste conditii, postul de politie TF Gara, condus de inspectorul principal Constantin Cojocaru, este obligat sa intreprinda o ancheta in acest caz.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii