Politistii, la datorie de 1 Mai
Politistii, la datorie de 1 MaiÎn această perioadă, vor fi organizate patrule mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, care vor acţiona cu precădere în staţiunile şi în zonele turistice de pe litoral, unde vor avea loc diferite manifestări.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, rezervele de intervenţie sunt pregătite pentru evitarea producerii oricăror evenimente deosebite.
Poliţiştii Serviciului Rutier vor fi prezenţi pe toate arterele principale din zonele turistice, pentru prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, în această perioadă, aparatura de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare va fi folosită la capacitate maximă.
Se vor spori şi acţiunile de prevenire şi combatere a infracţiunilor în apropierea barurilor, cluburilor şi a restaurantelor din staţiunile de pe malul Mării Negre.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor vor organiza acţiuni şi controale la agenţii economici, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor specifice, asigurându-se protecţia cetăţenilor în calitate de cumpărători şi consumatori.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp