Poliţiştii şi jandarmii constănţeni donează sânge
Poliţiştii şi jandarmii constănţeni donează sânge
13 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2140
Marime text



Circa 100 de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa s-au hotărât să participe la această activitate de donare de sânge. Acţiunea nu a fost una oarecare, ci este dedicată Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, celebrată în fiecare an, la 14 iunie.

Poliţiştilor li se vor alătura şi circa 30 de jandarmi constănţeni, duminică, în scopul completării rezervelor sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente. Comandanţii celor două structuri de ordine publică din judeţ vor fi primii care vor dona sânge. Şi în anii precedenţi, sute de jandarmi au fost implicaţi în astfel de acţiuni umanitare, astfel încât, la nivelul instituţiei, s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte acest demers.
Jandarmii constănţeni lansează şi un îndemn pentru toţi membrii comunităţii: să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate, la vreme de grea încercare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii