Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară. Sunt restricții pe Autostrada București-Constanța

ro

01 May, 2023 08:45 1229 Marime text
Autostrada A2 București-ConstanțaCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale.

Circulația rutieră rămâne restricționată, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, pe DN 7CC - Centura Călimănești, km. 3+150 de metri, Călimănești, jud. Vâlcea. Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul semafoarelor și semnalizat cu balize și indicatoare.

Pe DN 67C (Transalpina), la kilometrul 105+200 de metri, loc. Tău Bistra, județul Alba, traficul se desfășoară alternativ, pe un fir, în urma unor căderi de pietre de pe versant pe carosabil, fiind restricționată banda de mers de lângă versant. Banda restricționată este semnalizată corespunzător.

„Astăzi 1 mai, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în contextul Zilei Muncii pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe DN 7 Pitești  – Râmnicu Vâlcea – Veștem și pe DN 39 Agigea – Mangalia. Restricțiile se aplică astăzi,  între orele 06.00 – 22.00.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen“ - au mai apreciat reprezentanții Poliției Române.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii