Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povestea dragostei, la "Silvian"

ro

13 Feb, 2003 00:00 1316 Marime text

Arta zaharului si ciocolatei, la superlativ

26 de exponate din ciocolata si 8 lucrari deosebite din zahar reprezinta tematic sarbatoarea iubirii

14 februarie este cunoscuta ca fiind Ziua universala a indragostitilor. Ce ar putea fi mai dragut decat o zi speciala dedicata dragostei, in care sa poti spune iubitului, sotului, fratelui, mamei cat de mult ii iubesti? Motivul pentru care in aceasta zi sarbatorim iubirea este pentru ca aceasta este ziua in care patronul indragostitilor, Sfantul Valentin, a fost executat pentru "crima" de a slavi iubirea si tinerii. In astfel de zile, iubitii din toata lumea isi trimit poeme, felicitari, flori, ravase de dragoste, bomboane etc. Ieri dupa-amiaza, in ambientul deosebit al sediului cofetariei "Silvian", din vecinatatea Casei de Cultura, a avut loc o expozitie a deja binecunoscutului maestru Silvian si a inca 11 cofetari, specialisti in arta zaharului si a ciocolatei. "Intregul proiect a necesitat trei zile ca sa fie pus pe hartie si alte trei zile de munca asidua, de dimineata si pana noaptea tarziu. Rezultatul: 26 de exponate din ciocolata si 8 lucrari deosebite din zahar, toate reprezentand tematic sarbatoarea iubirii. Fiecare bucatica de ciocolata si de zahar prezentate aici are propria ei poveste imaginata de cei care si-au pus semnatura si amprenta unui talent deosebit in materie, toti fiind oameni care lucreaza in cofetariile "Silvian", unii dintre ei neavand mai mult de 18 ani", a declarat maestrul cofetar. Pentru a realiza toate produsele am folosit aproximativ 25 kg de ciocolata si 15 kg de zahar. Acestea vor ramane expuse spre deliciul clientilor care viziteaza cofetaria in urmatoarele zile, iar apoi vot fi puse in vanzare.

Primii din Romania

Echipa Silvian a fost singura si prima reprezentanta a Romaniei la Cupa Mondiala a Cofetariei, iar in 20-21 iunie anul acesta a fost invitata sa participe la Adunarea Generala a Uniunii Internationale a Cofetarilor, Patiserilor si Glacierilor, cu sediul in Germania. Pentru o persoana iubita nu este simbol mai important ca cel al inimii. A-i darui cuiva inima ta inseamna a-ti darui intreaga fiinta, pentru ca inima este centrul existentei noastre. Inima simbolizeaza cel mai nobil si cel mai profund sentiment uman: iubirea. De-a lungul secolelor, ea a inspirat milioane de oameni si i-a determinat sa se ridice deasupra conditiei lor umane si sa se piarda in fiinta iubita. Asa ca inima, strapunsa de sageata lui Cupidon, a devenit cel mai faimos dintre simbolurile zilei de 14 februarie, acesta fiind si centrul atentiei cofetarului constantean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii