Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:30 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poziţia conducerii centrului comercial din Constanţa unde a avut loc jaful la schimbul valutar

ro

02 Oct, 2019 12:33 1914 Marime text
Poziţia centrului comercial unde a avut loc jaful din cursul nopţii de marţi spre miercuri este următoarea:

"Există o anchetă în derulare astfel aşteptăm şi noi mai multe detalii de la poliţie. Supravegherea centrului şi patrulele au funcţionat conform programului stabilit. Noi nu putem urmări imagini din interiorul magazinelor, este datoria chiriaşilor să respecte prevederile legale în conformitate cu obiectul lor de activitate, în cazul de faţă schimb valutar. Imaginile la care avem acces sunt cele din zonele comune, nu în interiorul magazinelor şi bineînţeles acestea vor fi puse la dispoziţia poliţiei. Pentru moment acestea sunt informaţiile pe care le avem şi pe care vi le putem pune la dispoziţie", a declarat conducerea centrului.

Amintim că noaptea trecută, în jurul orei 04.00, persoane neidentificate au pătruns (prin acoperiş) într-o casă de schimb valutar situată în interiorul unui centru comercial din municipiul Constanţa. Conform primelor date, hoţii au tăiat un seif cu un flex. 

Citeşte şi

Jaf ca în filme la Constanţa! Seiful dintr-o casă de schimb valutar, tăiat cu flexul. Hoţii au intrat prin acoperişul unui centru comercial (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii