Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregatiri pentru atac

ro

21 Mar, 2003 00:00 652 Marime text

Masuri extreme la Directia de Sanatate Publica

Cadrele medicale au fost mobilizate * Conform declaratiilor directorului DSPJ, in perioada aceasta nu se vor mai acorda concedii medicilor * Directia Judeteana de Sanatate Publica Constanta a actionat pe toate planurile, luand masurile impuse de Ministerul Sanatatii si Familiei

Ministerul Sanatatii si Familiei a trimis tuturor directiilor judetene de sanatate publica din tara un plan de actiune pentru controlul situatiilor cu risc epidemiologic major in contextul unui eventual atac asupra judetului. "Conform acestui ordin, am constituit un comitet de coordonare pentru situatii epidemiologice speciale, din care face parte si o comisie de specialisti in domeniul epidemiologiei", a declarat directorul interimar al Directiei Judetene de Sanatate Publica Constanta, doctor Camelia Ciobotaru. Aceasta a mai precizat faptul ca au fost reactualizate si listele cu telefoanele utile, lista care a fost trimisa deja la Ministerul Sanatatii si Familiei. "In plus, serviciul de permanenta de la nivelul Directiei functioneaza si avem un mijloc de transport disponibil non-stop", a mai explicat directorul interimar Camelia Ciobotaru. Ca o masura secundara, in aceasta perioada se vor limita concediile de odihna, precum si deplasarile in strainatate pentru cadrele medicale cu responsabilitati in domeniul epidemiologic si pentru specialistii de laborator, igiena si boli infectioase. "Se efectueaza reinstruirea personalului medical sanitar pentru definitiile pe caz ale bolilor cu risc epidemiologic si se va asigura securitatea laboratoarelor de microbiologie", a precizat directorul interimar Camelia Ciobotaru. Impreuna cu celelalte unitati care lucreaza in domeniu, departamentul de Mediu din cadrul institutiei mai sus-mentionate se va ocupa de evaluarea si protejarea surselor de apa potabila ale judetului nostru. "Toate aceste masuri s-au luat in urma amplului material al Ministerului Sanatatii si Familiei, pe care noi l-am trimis deja in teritoriu si am dat toate dispozitiile necesare", a conchis directorul interimar al Directiei Judetene de Sanatate Publica Constanta, doctor Camelia Ciobotaru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii