Preotul Chircu a castigat procesul cu armata
Preotul Chircu a castigat procesul cu armataPreotul militar din Mangalia, Traian Chircu, devenit peste noapte, fără voia lui, celebru la nivel naţional, prin opoziţia făţişă făcută ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a câştigat în instanţă, prin sentinţă definitivă şi executorie, procesul intentat Ministerului Apărării Naţionale.
Dosarul a fost deschis pe 28 august 2009 şi a avut drept obiect anularea deciziei de concediere a preotului militar luată de unitatea din Mangalia la care acesta era angajat, la scurt timp după ce Arhiepiscopia îl înlăturase pe Chircu din rândurile sale.
Prin sentinţa dată de judecătorii constănţeni la 1 februarie se decide „anularea Adresei nr. A2144/2.04.2009, obligă intimatul, Ministerul Apărării Naţionale pentru UM 02515 B şi UM 02078 - Mangalia la plata drepturilor salariale constând în solda de grad şi funcţie aferentă gradului deţinut de contestator pentru intervalul 02.04.2009 - 11.06.2009. Obligă intimatul Ministerul Apărării Naţionale la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, către contestator". O a doua „parte" a dosarului, prin care Traian Chircu dădea în judecată şi Arhiepiscopia Tomisului a fost respinsă de magistraţi, întrucât preotul este angajat al armatei şi, prin urmare, Arhiepiscopia nu are niciun fel de calitate procesuală în cazul de faţă.
Traian Chircu spune că va face recurs şi că va merge şi mai departe dacă nu îi vor fi recunoscute toate drepturile şi nu va fi „reintegrat cu cinste" în rândurile militarilor. Preotul este decis să meargă până la CEDO. „Timp de un an eu am trăit numai cu medicamente, sunt într-o stare fizică şi psihică jalnică. Acest an m-a marcat pe viaţă, iar ei îmi dau pentru asta numai 100 de milioane de lei vechi, eu solicitând 500.000 de euro. S-a dovedit, totodată, cu acest proces, că nu sunt angajatul lui Teodosie, aşa cum am tot spus peste tot, deci nu am, potrivit Codului Muncii, niciun fel de angajament faţă de el, decât poate unul spiritual. Am fost însă «dat afară» de Teodosie şi din biserică, şi din armată", ne-a declarat preotul Traian Chircu.
Acesta este decis ca, odată cu sentinţa definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Constanţa, să se adreseze imediat şefului suprem al armatei, preşedintele României: „Vreau să fiu reintegrat în armată cu cinste şi cu toate drepturile la zi. Sunt sigur că preşedintele are un cuvânt greu de spus şi că armata îl va asculta".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp