Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:38 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele suspendat al CJC, judecat pentru 24 de infracţiuni. Azi, termenul cu numărul 19 (rechizitoriu)

ro

13 Mar, 2015 00:00 1283 Marime text
Trimis în judecată sub aspectul săvârşirii a 24 de infracţiunii, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, se va afla, azi, de la ora 14.00, în atenţia judecătoarei Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti.

În această cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), acesta fiind acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. La termenul din data de 16 februarie, judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir a menţinut faţă de Nicuşor Daniel Constantinescu măsura preventivă a controlului judiciar.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti

 
În prezent, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa se află în stare de arest la domiciliu, măsura preventivă fiind stabilită de judecătorii constănţeni atât în dosarul în care este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal, cât şi în cel unde este suspectat de abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), de constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată), tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii