Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presupus lider de grup mafiot Constănţean închis la cererea italienilor, pentru trafic organizat de stupefiante

ro

31 May, 2012 01:47 2040 Marime text
traficant_-_Portul_Constanta_nave_02.jpgCoordonarea unei organizaţii de tip mafiot, trafic de narcotice de mare risc, cumpărare, finanţare şi supervizarea operaţiunilor privind importul a circa nouă tone de cocaină. Acestea sunt acuzaţiile aduse de autorităţile din Milano, Italia constănţeanului Iustin (Justin) Victor Rădulescu. La rândul lor, magistraţii constănţeni s-au conformat mandatului european de arestare emis pe numele lui Rădulescu şi au hotărât arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de cinci zile.

Între timp, la Curtea de Apel Constanţa urmează să fie analizat mâine mandatul european de arestare, după ce a fost tradus în limba română. Din primele informaţii, se pare că drogurile ar fi fost aduse la bordul mai multor nave reţinute ulterior de autorităţile spaniole şi respectiv portugheze. Cazul constănţeanului a fost mediatizat recent şi în presa spaniolă. Conform autorităţilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada 2007 - 2008. Oficial, din actele transmite de autorităţile italiene, a rezultat că Iustin (Justin) Victor Rădulescu este cercetat pentru trafic organizat de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită prin Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi pentru infracţiuni la Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Concret, constănţeanului i se impută de către italieni faptul că în perioada decembrie 2007 - aprilie 2008, „în complicitate cu alte persoane şi făcând parte dintr-un grup organizat, acesta fiind de fapt capul organizaţiei, a coordonat, finanţat şi supervizat operaţiunile care urmăreau importul de narcotice, a cumpărat din America Latină, în mai multe rânduri, cantităţi de narcotice". Mai exact, era vorba despre 2.085 kg cocaină, 3.752,976 kg cocaină, 2.500/3000 kg cocaină, narcoticele fiind transportate pentru expediere, cu o navă reţinută de autorităţile portugheze, cu o altă navă reţinută de autorităţile spaniole, precum şi cu alte două nave, vase cu pânze, operaţiuni desfăşurate pe teritoriul mai multor state. Conform surselor citate, se mai reţine în sarcina constănţeanului că ar fi importat, în complicitate cu alte persoane, în aceeaşi perioadă, cantitatea de 1.500 kg cocaină, transbordând încărcătura la bordul a două nave.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii