Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:12 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Mangalia a pierdut procesul cu politistul Boghiu

ro

30 Nov, 2009 02:09 1538 Marime text
claudiu_tusac_38.jpgRelu Boghiu, fost comisar-şef de poliţie şi fost angajat al Primăriei Mangalia, a câştigat definitiv procesul intentat instituţiei conduse de edilul Claudiu Tusac. Deşi i s-a dat dreptate, fostul poliţist va părăsi primăria lui Tusac, din cauza promulgării legii privind cumulul pensie-salariu. Amintim că, la vremea la care dosarul a ajuns la Curtea de Apel, primarul declarase că este dispus să meargă „până în pânzele albe" pentru a afla adevărul în acest caz, numindu-l pe Boghiu un „pensionar care mănâncă banii statului".

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins recursul declarat de primarul municipiului Mangalia împotriva sentinţei Tribunalului prin care i s-a dat dreptate lui Relu Boghiu. Instanţa a apreciat recursul ca fiind nefondat şi l-a respins ca atare. Potrivit declaraţiilor lui Relu Boghiu, litigiul a început după ce a fost retrogradat din funcţia de şef de birou, într-o simplă funcţie de execuţie, lucru petrecut pe 11 septembrie 2008. „Eram şeful Biroului Control Comercial, însă, în urma reorganizării, am devenit un simplu executant", a declarat Boghiu. Totodată, el a precizat că acesta a fost singurul birou care s-a desfiinţat, intrând în componenţa noului departament, respectiv Direcţia Corp Control, care a reunit toate celelalte birouri. „Nu am avut neînţelegeri cu primarul, pur şi simplu aşa s-a întâmplat", a afirmat Boghiu. După reorganizare, fostul poliţist a dat în judecată Primăria Mangalia şi, pe 26 iunie 2009, Tribunalul Constanţa i-a admis acţiunea, obligând instituţia să-l reintegreze pe Relu Boghiu într-o funcţie de conducere similară. Judecătorii au decis şi ca primăria să-i plătească reclamantului diferenţele salariale începând cu data de 11.09.2008, până la reintegrarea în funcţie, dar şi cheltuielile de judecată, a căror valoare se ridică la 1.000 de lei. Împotriva acestei decizii, reprezentanţii Primăriei Mangalia au declarat recurs, dar nu au avut câştig de cauză nici la instanţa de recurs. Decizia este definitivă şi irevocabilă. La momentul la care dosarul doar ce ajunsese pe rolul Curţii de Apel, edilul Mangaliei, Claudiu Tusac, precizase că Relu Boghiu era şi atunci angajat al instituţiei.

„Rămân cu satisfacţia morală"

„Oricum, vine legea şi trebuie să iasă la pensie, este pensionar care mănâncă banii statului", a susţinut primarul atunci. Întrebat dacă va respecta decizia instanţei, în cazul în care judecătorii îi vor da din nou dreptate lui Boghiu, Tusac a spus: „Dacă decizia este definitivă şi irevocabilă şi dacă nu avem altă cale de atac, atunci ne vom supune". Totuşi", a adăugat edilul, „dacă avem altă cale de atac, o să merg până în pânzele albe ca să aflăm care este adevărul". Din nefericire pentru primar, decizia este definitivă şi irevocabilă, aşa că va trebui să se supună acesteia şi să-l reintegreze pe Boghiu într-o funcţie de conducere similară celei pe care o avusese. Totuşi, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Contactat telefonic, Relu Boghiu a precizat că decizia instanţei încă nu a fost motivată. „Oricum vor scăpa de mine, că intru sub incidenţa legii privind cumulul pensie-salariu, aşa că voi pleca de la primărie", a spus Boghiu. „Rămân însă cu satisfacţia morală că am câştigat procesul cu primăria şi că mi s-a dat dreptate în instanţă".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii