Primarul i-a chemat la judecată pe Giurgiucanu, Săvulescu şi Borcea. Primul termen, în martie (rechizitoriu)
Primarul i-a chemat la judecată pe Giurgiucanu, Săvulescu şi Borcea. Primul termen, în martie (rechizitoriu)
11 Feb, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1946
Marime text



Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului din Constanţa pe data de 11 decembrie 2014, iar ultimele modificări în cauză au fost făcute zilele trecute, când s-a stabilit primul termen, respectiv 19 martie. Învestită cu soluţionarea cauzei a fost judecătoarea Adriana Lepădatu, preşedintele completului Fond civil 14 din Tribunalul Constanţa. Conform portalului instanţelor de judecată, primarul municipiului Constanta, dar şi Municipiul Constanţa, prin primar, ar fi ridicat pretenţii faţă de Giurgiucanu, Geta Săvulescu, Borcea, Camboianu şi faţă de SC Habitat şi Ambient SA. Radu Ştefan Mazăre este judecat, din octombrie 2008, în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, alături de mai multe persoane, printre aceste aflându-se chiar Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu. Aşa cum menţionam şi în ediţiile trecute, Habitat şi Ambient SA este reprezentată de Valentin Gheorghe Ionescu, un alt inculpat al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii