Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Stan face un ponton pe lacul Techirghiol

ro

01 Oct, 2010 01:52 1945 Marime text

Techirghiol_primar_Adrian_Stan_ONLINE.jpgAdministraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a scos la licitaţie cuvetele lacurilor.

Printre lacurile care au fost scoase la licitaţie s-au numărat şi lacul Techirghiol şi lacul Tăbăcărie. Cei interesaţi de închiriere pot desfăşura diverse activităţi, începând de la construcţia de turbine eoliene, până la cultura de alge, scoici sau activităţi de agrement nautic. Deocamdată, au avut loc doar două dintre aceste licitaţii, pentru lacurile mai sus menţionate, însă numai unul dintre ele a fost dorit cu adevărat. „Pentru lacul Techirghiol am avut două oferte, iar primăria Techirghiol a câştigat licitaţia, urmând ca pe 800 de metri pătraţi să fie construit un ponton, suma oferită fiind de 31.000 de lei pe an", a declarat purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton. Primarul din Techirghiol, Adrian Stan, a precizat că acest ponton face parte din realizarea unui proiect. „Am închiriat o parte din lac pentru o perioadă de 10 ani, suma plătită pe an fiind de aproximativ 8.000 de euro. Este o parte dintr-un proiect pe care îl avem în lucru cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în valoare totală de 16 miliarde lei. Acel ponton va fi construit pentru două ambarcaţiuni cu combustie electrică care vor servi la transportul a 12 persoane între Techirghiol şi Eforie", a susţinut Adrian Stan. Şi lacul Tăbăcărie a fost scos la licitaţie, dar nimeni nu s-a prezentat pentru a-l închiria. „S-au cumpărat caiete de sarcini, însă la licitaţia care a avut loc pe 15 septembrie nu s-a prezentat nimeni", a mai adăugat Cătălin Anton.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii