Primul ministru Dăncilă despre militarii răniţi în Afganistan „Şi-au pus vieţile în pericol luptând pentru menţinerea păcii internaţionale”
Primul ministru Dăncilă despre militarii răniţi în Afganistan: „Şi-au pus vieţile în pericol luptând
13 Apr, 2019 20:23
ZIUA de Constanta
7724
Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este alături de militarii români răniţi sâmbătă în misiunea din Afganistan, care şi-au pus vieţile în pericol luptând pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, precizând că, împreună cu ministrul Apărării, s-a asigurat că aceştia primesc cele mai bune îngrijiri medicale.
"Sunt alături de militarii români răniţi astăzi în misiunea din Afganistan, care şi-au pus vieţile în pericol luptând pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Împreună cu ministrul Apărării ne-am asigurat că eroii noştri primesc cele mai bune îngrijiri medicale. Le doresc sănătate, putere şi îi aşteptăm cu bine acasă, alături de familiile şi de camarazii lor. Mulţumesc încă o dată militarilor români pentru dedicarea, profesionalismul şi patriotismul pe care le dovedesc în cadrul misiunilor la care participă alături de aliaţii noştri", transmite premierul Viorica Dăncilă.
Patru militari români aflaţi în misiune - plutonierul Dănuţ Donţu şi caporalii clasa a III-a Cosmin-Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr şi Ionel Cristea - au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10,00 (ora României), în provincia Kandahar, Afganistan.
Potrivit Ministerului Apărării, o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected - vehicule rezistente la exploziile minelor şi protejate împotriva ambuscadelor), operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", aflaţi în misiune în zona de responsabilitate din provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament uşor de infanterie executat de insurgenţi.
Cei patru militari răniţi în urma incidentului au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toţi fiind conştienţi şi în stare stabilă.
AGERPRES

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii