Proces de corupţie la Curtea de Apel Constanţa
Proces de corupţie la Curtea de Apel ConstanţaConform documentelor oficiale, cazul firmei brăilene se leagă de cel al avocatului brăilean Sorin Constantin Ispas, şi el judecat la Constanţa pentru corupţie. Povestea mitei de la Brăila a ajuns să fie analizată tocmai de judecătorii constănţeni după ce în cauză s-au formulat cereri de strămutare a procesului. Acesta era programat să se desfăşoare la Curtea de Apel Galaţi, dar au fost păreri exprimate potrivit cărora magistraţii gălăţeni nu ar fi fost tocmai imparţiali. În aceste condiţii, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis strămutarea procesului de la Galaţi la Curtea de Apel Constanţa. Noul proces de corupţie a ajuns la Constanţa, după ce Tribunalul Galaţi a hotărât în dosarul cu numărul 3223/113/2011, în care societatea Euroil era acuzată de dare de mită, să decline „competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Constanţa pentru a fi conexată la dosarul nr. 421/36/2011 privind pe inculpaţii Marta Ioan şi Ispas Sorin Constantin cu termen de judecată la 20 octombrie 2011". Conform rechizitoriului, Ispas l-ar fi ajutat pe Marta să mituiască un vameş pentru ca acesta să nu declare neregulile pe care le-a descoperit la o staţie de distribuire a carburanţilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp