Procesul "Anopolis" a fost amanat pentru reaudierea inculpatilor
Procesul "Anopolis" a fost amanat pentru reaudierea inculpatilor
10 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
917
Marime text
Ieri, la Judecatoria Constanta s-a judecat un nou termen in dosarul "Anopolis". Instanta a dispus amanarea judecarii cauzei pentru audierea maistrilor, inculpati in acest dosar. Aceasta noua amanare a fost rezultatul cererilor facute de avocatii apararii, care au solicitat analizarea inspectiei efectuate de Inspectia Teritoriala a Muncii, ce nu avea competente in cazul accidentului de la bordul petrolierului "Anopolis", din vara anului trecut. Apararea a aratat ca, in cazul acestui accident colectiv de munca, inspectia trebuia facuta de o comisie de la Ministerul Muncii, si nu de cea teritoriala. Aceasta noua amanare vine dupa ce, la termenul precedent, tot avocatii apararii au contestat expertiza dupa care s-a intocmit rechizitoriul, care a fost facuta de ISM Petrosani. Concluziile specialistilor de la Petrosani, care au competente mai mult in accidentele de mina provocate de explozia unor gaze specifice, au fost infirmate de o expertiza a Institutului de Petrol si Gaze Ploiesti. Noua expertiza a aratat ca accidentul din tancul petrolierului "Anopolis" a fost cauzat de scurgerile de oxigen care s-au produs prin crapaturile din furtunurile tuburilor de oxigen. Acestea au marit sansele de aprindere a gazelor rezultate, din cauza faptului ca tancurile nu fusesera curatate asa cum o impune conducerea santierului. Acest amestec a provocat explozia care a condus la decesul a zece angajati ai Santierului Naval Constanta. Noile probe aduse in dosar atrag culpa si asupra celor de la Protectia Muncii, care sunt martori in acest proces, dar si asupra victimelor care, in loc sa se afle la locurile de munca, fumau pe fundul tancului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii