Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii au cerut condamnarea lui Sever Muresan

ro

23 Oct, 2004 00:00 1050 Marime text

Magistratii au solutionat, ieri, apelul formulat in dosarul lui Sever Muresan * Alaturi de fostul presedinte al Bancii Dacia Felix, actualmente Eurombank, mai este judecat si Mircea Hossu * Cei doi au fost achitati anul trecut de magistratii de la Judecatoria Constanta * Instanta a ramas in pronuntare

Apelul formulat de catre procurori impotriva sentintei prin care Sever Muresan si Mircea Hossu au fost achitati, s-a solutionat, ieri, la Tribunalul din Constanta. In acelasi dosar, au mai facut apel si doi dintre cei cinci experti care au efectuat rapoarte referitoare la faptele imputate celor doi, in speta, Ioan Florea si Gheorghe Cobzaru care solicita plata a cate un miliard de lei pentru munca efectuata. In cadrul sedintei de judecata, reprezentantul Ministerului Public a solicitat casarea sentintei dispuse de catre Judecatoria Constanta prin care cei doi au fost achitati si condamnarea acestora. De asemenea, avocatul care reprezinta partea civila, respectiv "Eurombank" a spus ca doreste admiterea apelului Parchetului si ca solicita desfiintarea hotararii Judecatoriei Constanta, iar in urma rejudecarii sa se admita actiunea civila a "Eurombank". In replica, aparatorii lui Sever Muresan si Mircea Hossu au solicitat respingerea tuturor apelurilor. Cu privire la toate aceste aspecte, instanta a ramas sa se pronunte peste o saptamana. In cursul anului trecut, dupa sapte ani de cercetare judecatoreasca, la Judecatoria din Constanta a avut loc pronuntarea sentintei in dosarul in care inculpati sunt Sever Muresan, fostul presedinte al Bancii Dacia Felix si Mircea Hossu, angajat al aceleiasi institutii. Conform sentintei, cei doi inculpati au fost achitati pentru infractiunile de care erau acuzati si pentru care au fost trimisi in fata instantei. De asemenea, prin aceeasi sentinta au fost respinse toate actiunile civile solicitate de catre reprezentantii "Eurombank". Totodata, a fost ridicat sechestru asigurator instituit pe bunurile celor doi inculpati si a fost revocata masura prin care Sever Muresan era obligat sa nu paraseasca localitatea de domiciliu. Potrivit rechizitoriului, in perioada 1992-1995, Sever Muresan, in calitate de reprezentant al mai multor consilii de administratie si de presedinte al Bancii Dacia Felix, a obtinut sume de bani in valoare totala de 160 milioane USD, prin incheierea unor contracte de credite. Pentru aceste credite, Muresan a prezentat o scrisoare de garantie, fara acoperire, emisa de BRC, in favoarea Daciei Felix. Sever Muresan este acuzat ca a inlocuit mai multe file din actele constitutive ale societatilor pe care le reprezenta, pentru a prezenta, de fapt, o situatie nereala cu privire la situatia economico-financiara a societatilor respective. In opinia anchetatorilor, Muresan a obtinut creditul, pe care nu l-a mai restituit. In acelasi dosar, Mircea Hossu este acuzat ca i-a facilitat lui Muresan cererile de acreditare. Sever Muresan este judecat pentru inselaciune, fals material, uz de fals si falsificarea creditului societatii cu rea credinta, iar Hossu pentru aceleasi fapte, dar si pentru abuz in serviciu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii