Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:48 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii au reluat cercetarile in dosarul inselaciunii orchestrate de Razvan Dimoftache

ro

15 Aug, 2005 00:00 4857 Marime text

Solutia procurorului Resmelita infirmata de sefii sai

O banala vanzare cumparare cu stingerea unei ipoteci puse pe un imobil s-a transformat intr-o adevarata inselatorie * Razvan Dimoftache, patronul societatii DR Company avea un imobil ipotecat pentru un credit de doua miliarde in favoarea Bancii Romanesti-sucursala Eforie * Marin Pantelimon, patronul Building Star a hotarat sa rascumpere ipoteca lui Dimoftache si in schimb sa cumpere imobilul ipotecat de firma DR Company catre banca * Dupa ce a facut plata in termen, Pantelimon nu a mai putu intra in posesia imobilului * Dimoftache, folosindu-se de declaratii false, a reusit sa obtina radierea ipotecii si apoi a vandut imobilul catre o alta societate pe care de asemenea o controleaza * Functionarii bancii nu au verificat daca Building Star care achitase datoriile DR Company a demarat demersurile de intabulare a imobilului asa cum prevedea un antecontract in care banca era parte * Ei au eliberat adresele de radiere a sarcinilor si i-au creat lui Dimoftache oportunitatea de a-si revinde imobilul achitat de Building Star * Cu toate probele din dosar procurorul Anca Resmelita a dat NUP lui Dimoftache * Prim procurorul adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, Raluca Ceausu a infirmat solutia subalternei sale si a trimis dosarul pentru noi cercetari la Parchetul de pe langa Tribunal * Politistii urmeaza sa-i audieze pe Dimoftache, pe partenera sa Prunes Maricica si pe angajatii bancii implicati in aceasta "afacere"

ZIUA de Constanta a urmarit indeaproape un litigiu foarte interesant iscat intre firma DR Company SRL a lui Razvan Dimoftache, societatea Building Star si Banca Romaneasca, sucursala Eforie. Povestea este una greu de crezut ca se poate intampla intr-o societate normala unde institutii statului functioneaza si legea este respectata. Pe scurt Razvan Dimoftache, patronul firmei DR Company SRL Constanta a fost beneficiarul unui credit de la Banca Romaneasca sucursala Eforie pentru care a girat cu o cladire. Pentru ca nu si-a putut achita datoriile catre banca, Dimoftache s-a vazut in situatia sa i se scoata la vanzare prin licitatie activul cu care a garantat la banca. Nu s-a mai ajuns la licitatie pentru ca Dimoftache a venit pe 21 decembrie 2004 cu un partener care dorea sa cumpere cladirea sa. Societatea Building Star ce apartine lui Marin Pantelimon a oferit pe imobilul lui Dimoftache 2 064 000 000 lei reprezentand ipoteca. Pentru a se duce la bun sfarsit aceasta intelegere trilaterala de comun acord cele trei parti au agreat sa devina parte intr-un antecontract de vanzare-cumparare intre cele doua societati. In fata notarului a fost autentificat antecontractul cu numarul 3550/21.12.2004. Prin acest document DR Company SRL Constanta, firma lui Razvan Dimoftache, s-a angajat sa vanda imobilul in discutie P+2E si terenul aferent de 1054 mp, aflate in zona industriala a Constantei, catre SC Buildings Star SRL Lazu, contra sumei de 2,064 miliarde de lei. Cumparatorul trebuia sa achite suma mentionata pana la data de 30 ianuarie a.c. in contul firmei lui Dimoftache, deschis la Banca Romaneasca - sucursala Eforie Nord. Banca avea la randul ei obligatii. In actul notarial era stipulat sa prezinte adresele de radiere a sarcinilor firmei lui Dimoftache catre banca (potrivit contractelor de ipotecare a terenului si imobilului), urmand ca angajatii bancii sa efectueze radierea in acelasi timp cu intabularea dreptului de proprietate pe numele cumparatorului-Building Star. Totodata, in actul notarial se mentiona si faptul ca neconcretizarea contractului de vanzare-cumparare dupa ridicarea ipotecii din vina uneia din cele doua parti atrage raspunderea lor. Cumparatorul risca sa piarda sumele achitate cu titlul de avans, iar vanzatorul risca sa fie executat silit de catre banca. Tot pe 21 decembrie 2004, Dimoftache a emis o factura fiscala, pentru suma mentionata in antecontract plus taxa pe valoarea adaugata (TVA). Pana la data de 20 ianuarie 2005, administratorul Building Star, Marin Pantelimon, a achitat 2,064 miliarde de lei in contul firmei lui Dimoftache, onorandu-si astfel obligatiile asumate prin actul notarial. TVA-ul urma sa fie virat in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Marin Pantelimon a platit si TVA-ul in contul unei alte firme a lui Dimoftache. Totul parea sa decurga normal. Timp de o luna de la efectuarea platii, Dimoftache a tergiversat semnarea contractului pana dupa plata TVA-ului. In conturile lui Dimoftache a intrat suma de 2 456 160 000 de lei.Angajatii Bancii Romanesti au schimbat proprietarul cladiriiConform intelegerilor parafate si de antecontractul incheiat intre parti Dimoftache ca vanzator nu poate face nimic pentru ca nu poate obtine liberul de sarcini de la banca decat dupa demararea intabularii pe numele Building Star. Surpriza a venit totusi din partea angajatilor bancii. Pe 21 februarie, Dimoftache a reusit sa obtina radierea ipotecii instituite de la angajatii Bancii Romanesti - sucursala Eforie Nord asupra terenului si imobilului. Dupa ce s-a vazut cu datoria stinsa la banca, Dimoftache l-a notificat pe Marin Pantelimon, in aceeasi zi, pentru punerea in intarziere, atentionandu-l totodata ca daca nu se va incheia contractul de vanzare-cumparare, va pierde suma achitata cu titlul de avans. Dimoftache a anexat in plicul adresat lui Pantelimon si o factura de stornare a intregii sume semnata de el. Curios este ca factura pe care a intocmit-o era personalizata pe numele SC Compact Plus SRL. Dupa aceasta masinatie pusa la punct de Dimoftache, cumparatorul Building Star a ramas cu banii dati si fara obiectul vanzarii care a ajuns tot la vanzatorul dator bancii. Despre gafa angajatilor bancii directorul Marian Mircea Minca sustine ca nu a facut decat sa recupereze prejudiciul. DR Company care a derulat timp de doi ani un credit. Minca mai spune ca dupa ce Building Star a facut plata nu mai avea de ce sa mai tina liberul de sarcini si nu aveam de ce sa-l dau lui Marin Pantelimon ci lui Razvan Dimoftache care avea ipoteca la noi. Directorul sucursalei Eforie omite insa sa spuna ca dupa antecontractul de vanzare-cumparare trebuia sa se asigure ca Building Star a demarat actiunea de intabulare a imobilului. Cu toate efectele juridice pe care le produce antecontractul incheiat intre banca, DR Company si Building Star directorul Mircea Minca afirma ca documentul incheiat la Notariat pe care si-a pus semnatura juristul bancii Ecaterina Matache este discutabil. Iata totusi ce se stipuleaza in antecontractul de vanzare-cumparare: " ....Dupa efectuarea platii, contractul de vanzare-cumparare se va incheia in forma autentica avand la baza Certificatul de atestare fiscala si Extrasul de carte funciara, valabile la data autentificarii, creditoarea Banca Romaneasca SA-Sucursala Eforie, avand obligatia de a prezenta adresele de radiere a celor trei sarcini mentionate mai sus, urmand ca radierea sa fie facuta in acelasi timp cu intabularea dreptului de proprietate pe numele cumparatorului." De aici reiese clar ca banca nu s-a achitat de obligatia din antecontractul in care este parte.Dimoftache vindeCa treaba sa fie "beton", tot pe 21 februarie, Dimoftache a semnat un contract de vanzare-cumparare prin care a vandut cladirea si terenul societatii SC Compact Plus SRL, firma cu ale carei documente contabile se jucase de-a stornarea. Pretul vanzarii mentionat in contract a fost de 874 milioane de lei, suma pe care Compact Plus, prin administratorul Maricica Prunes, ar fi achitat-o. Maricica Prunes este cunoscuta drept angajata a firmei DR Company SRL. Cat despre Compact Plus, potrivit datelor inscrise la registrul comertului, firma a fost detinuta pana la data de 24 august 2004 de Gabriel Dimoftache, tatal escrocului. Este evident ca in spatele Compact Plus se gaseste acelasi Razvan Dimoftache. De altfel cand a semnat factura de stornare catre Building Star care era de la Compact plus SRL, Dimoftache nu a realizat ce face pentru ca probabil era familiarizat cu numele acestei societati. La ancheta Dimoftache a afirmat ca de fapt este vorba despre o greseala pentru ca atat DR Company cat si Compact Plus tin contabilitatea la aceeasi firma.Solutia procurorului Resmelita infirmata de sefii saiMarin Pantelimon a facut plangere. IPJ Constanta a intocmit dosarul 1680/P/2005 in care Dimoftache era cercetat pentru inselaciune. Comisarul Bogdan Ionica a luat doua declaratii lui Marin Pantelimon si lui Razvan Dimoftache si fara prea multe eforturi a propus NUP. Dosarul a fost apoi inaintat la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta. In data de 18 aprilie 2005, Marin Pantelimon a depus o completare la plangerea penala prin care a cerut extinderea plangerii penale asupra Maricicai Prunes, pentru comiterea infractiunilor de complicitate la inselaciune, fals, uz de fals si fals in declaratii, a directorului Bancii Romanesti - sucursala Eforie Nord, Mircea Marian Minca si a consilierului juridic al bancii, Iuliana Ecaterina Matache, pentru infractiunea de neglijenta in serviciu. Cu toate acestea, procurorul Anca Resmelita nu a chemat pe nici unul dintre cei implicati si a dat solutia de Neinceperea Urmariri Penale. Marin Pantelimon a facut plangere impotriva rezolutiei. Este suspecta usurinta cu care procurorul Resmelita si comisarul Bogdan Ionica au dat NUP unei asemenea spete. Banca de asemenea se fofileaza cu toate ca Marin Pantelimon a cerut explicatii despre cum a fost posibila o astfel de situatia care i-a adus un prejudiciu de aproape 2,5 miliarde. Din fericire prim procurorul adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta a analizat contestatia lui Marin Pantelimon si a dispus reluarea cercetarilor. In motivarea sa procurorul Ceausu recunoaste intr-un fel diletantismul lui Anca Resmelita si constata ca exista premise pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. De asemenea procurorul Ceausu a constat ca speta nu este de competenta Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta si a dispus trimiterea dosarului catre Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. Aici procurorii au reluat ancheta si au trimis dosarul la IJP Constanta pentru alte cercetari. Pana in prezent Razvan Dimoftache si Maricica Prunes nu au fost de gasit dare urmeaza sa fie reaudiati.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii