Proiectul MATRA a luat sfarsit
Proiectul MATRA a luat sfarsitÎn această activitate s-au implicat Ministerul Afacerilor Externe Olandez, Ministerul Olandez de Interne, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor din România.
Managerul programului MATRA, Jan de Vis, şi şeful Poliţiei Portuare Rotterdam, Andre Vervooren, au explicat celor prezenţi la eveniment în ce a constat acest program şi ce beneficii a adus ambelor ţări.
Directorul general al Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, a fost, de asemenea, prezent, alături de chestorul principal de poliţie Petre Tobă.
Scopul proiectului a fost de a disemina către partenerii români experienţa câştigată în Portul Rotterdam cu privire la implementarea măsurilor de securitate portuară, conform normelor europene în materie.
Obiectivele urmărite au vizat crearea unui plan de securitate portuară îmbunătăţit pentru Portul Constanţa, îmbunătăţirea controlului planurilor de securitate a facilităţilor portuare şi întărirea cooperării operaţionale între agenţiile de aplicare a legii în domeniul controlului trecerii frontierei şi criminalităţii portuare.
Proiectul a început în România în luna decembrie a anului 2008, cu un buget de 400.000 de euro, şi s-a derulat pe o perioadă de doi ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp