Propus candidat la parlamentare la Constanţa Zi decisivă pentru deputatul Cristian Rizea
Propus candidat la parlamentare la Constanţa: Zi decisivă pentru deputatul Cristian Rizea
14 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2207
Marime text
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României vor analiza astăzi plângerea formulată de deputatul Cristian Rizea împotriva controlului judiciar pe cauţiune, măsură preventivă dispusă de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.
La finele săptămânii trecute, DNA a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune (1.500.000 de lei), pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 10 martie, faţă de Rizea, bănuit de trafic de influenţă, de spălare a banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi de influenţarea declaraţiilor (două fapte).
Măsura preventivă a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi prevenirii săvârşirii altor infracţiuni, în condiţiile în care Parlamentul României - Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Rizea Cristian.
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, Cristian Rizea a fost propus candidat la parlamentare la Constanţa - în Colegiul 5, pentru Camera Deputaţilor, în 2008. În octombrie 2008, s-a decis înlocuirea acestuia cu Mircea Stanescu.
Motivul care ar fi stat la baza acestei schimbări nu a fost dezvăluit la momentul în care s-a efectuat rocada, lăsându-se doar să se înţeleagă faptul că şansele sale sunt mai mari în Colegiul 5, tot la Camera Deputaţilor, însă în judeţul Brăila, unde candida iniţial Mircea Stănescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii