Prostituţie prin intermediul pliantelor publicitare Vergiliu Bosânceanu nu scapă de arest, dar nici arestul de Bosânceanu
Prostituţie prin intermediul pliantelor publicitare:Vergiliu Bosânceanu nu scapă de arest, dar nici arestulÎn urmă cu două zile, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa în colaborare cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au declanşat o acţiune având ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. La acţiune au mai participat luptătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi ai Brigăzii Mobile de Jandarmi „Tomis" Constanţa, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Potrivit oamenilor legii, acţiunea a debutat cu punerea în executare a şapte autorizaţii de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Constanţa, pe raza municipiului Constanţa, a staţiunii Mamaia şi a comunei Tuzla, judeţ Constanţa, iar ulterior au fost conduse la DIICOT pentru audieri 12 persoane din Constanţa şi Vaslui. „Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, timp de peste zece luni, faţă de liderul grupării, (nr. George Vergiliu Bosânceanu), de 41 de ani, din Constanţa, precum şi alţi cinci coinculpaţi, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Grupul infracţional a acţionat încă din anul 2011, atât pe perioada sezonului estival cât şi în extrasezon, prin recrutarea din judeţul Constanţa şi Vaslui, cazarea într-un hotelul din Mamaia sau în alte hoteluri şi apartamente închiriate în municipiul Constanţa a mai multor minore pe care le-au exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei în scopul obţinerii de sume de bani din această activitate", se arată într-o informare oficială a Poliţiei.
Lista „neagră"
La rândul lor, procurorii DIICOT spun că lista „neagră" este deschisă de Bosânceanu, acesta fiind urmat de Gheorghe Peneoaşu, de Marian Roşu, Bogdan Barbu, Georgică Chiciorea, Virgil Helerea şi Sevghilim Şabam, din municipiul Constanţa. Cei mai sus precizaţi, după cum au stabilit procurorii, ar fi obţinut beneficii financiare substanţiale, asigurând cazarea şi înlesnind practicarea prostituţiei de către cinci persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, clienţii fiind racolaţi din rândul turiştilor din staţiunea Mamaia, prin intermediul unor pliante publicitare. „Activitatea infracţională se desfăşura cu predilecţie în sezonul estival, în hotelul Histria, proprietatea inculpatului George Vergiliu Bosânceanu. Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile", au mai explicat oficialii DIICOT. De altfel, hotelul în cauză a fost scena unui scandal de proporţii câtă vreme autorităţile s-au pus cu buldozerele pe el.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp