"Racheta 2005", o ampla actiune impotriva folosirii abuzive a amestecurilor pirotehnice
"Racheta 2005", o ampla actiune impotriva folosirii abuzive a amestecurilor pirotehnice
28 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
577
Marime text
Oamenii legii constanteni au demarat o serie de verificari ale legalitatii achizitionarii, detinerii, comercializarii, folosirii, precum si a importului - exportului unor astfel de materiale, de catre persoanele fizice si juridice. Actiunile fac parte dintr-un plan aplicat la nivel national, "Racheta 2005" si vor continua pana la jumatatea lunii ianuarie 2006. Astfel, se vor efectua controale pe linia respectarii dispozitiilor Legii 12671995, privind regimul materialelor explozive, cu modificarile si completarile ulterioare, urmarindu-se ca la eliberarea si vizarea anuala a autorizatiilor persoanelor fizice si juridice care efectueaza operatiuni cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, acestea sa indeplineasca toate conditiile legale. Incalcarea dispozitiilor legale se sanctioneaza, cu amenda de la trei mii la sase mii de lei noi, la care se va aplica si masura complementara de retragere a autorizatiei. Scopul acestor actiuni consta in depistarea persoanelor care comercializeaza asemenea produse cu incalcarea dispozitiilor legale si luarea unor masuri ferme fata de cei care desfasoara activitati de comert ambulant (inclusiv pe tarabe), cercetarea acestora in legatura cu modul de achizitionare, retragerea de la desfacere a materialelor pirotehnice, confiscarea si distrugerea lor si sanctionarea celor care au asigurat aprovizionarea cu asemenea produse. Conform legii, persoanele juridice autorizate pot folosi obiecte artizanale de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice numai in locuri deschise, cu luarea tuturor masurilor tehnice de protejare a persoanelor asistente. Este interzisa comercializarea de catre persoanele fizice, dar si folosirea de catre acestea a pocnitorilor si petardelor de orice tip, a obiectelor artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. In plus, utilizarea respectivelor produse este interzisa in locuri precum mijloacele de transport de orice fel (terestre, aeriene, navale si feroviare), cladiri, indiferent de destinatia acestora, statiile mijloacelor de transport, pe drumurile publice si aleile pietonale, piete, targuri, oboare, adunari si manifestari publice de orice fel si in cadrul grupurilor de persoane, zonele in care exista riscuri de producere a incendiilor, exploziilor, caderilor de roci sau de alte obiecte si producerii avalanselor. Incalcarile de lege atrag dupa sine sanctiuni contraventionale cu amenda de la trei la sase mii de lei noi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii