Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA isi recupereaza datoriile de la cine poate

ro

16 Oct, 2004 00:00 1117 Marime text

Locatarii unui bloc din Navodari platesc datoriile altora

De patru ani, locatarii Asociatiei "20 Est" din Navodari au ramas fara apa din pricina unuia dintre proprietari care nu si-a achitat datoriile catre RAJA * Mircea Topalu, datornicul in cauza, a fost actionat in instanta de catre Regie, dar aceasta a pierdut procesul din pricina unei erori materiale pe care nu a observat-o decat dupa pronuntarea hotararii in dosarul de fond * Desi castigase procesul, ulterior instanta a dispus anularea somatiei de plata, astfel ca RAJA nu si-a mai putut recupera debitul * Devenita creditoare in urma unui contract de cesiune intre ea si asociatie, RAJA a gasit o alta modalitate de a-si recupera banii pe care nu i-a putut lua de la adevaratul debitor * Cele 100 de familii vor trebui sa plateasca datoria la intretinere a lui Mircea Topalu, care se ridica, fara calcularea inflatiei, la 30 de milioane de lei * Felix Stroe, reprezentantul legal al RAJA, a gasit ca modalitate de rezolvare a situatiei, emiterea somatiei de plata pentru toti locatarii, pe numele asociatiei, chiar daca vinovat este numai Topalu

Calvarul locatarilor blocurilor din asociatia de proprietari "20 Est" din Navodari continua. Dupa ani de zile de judecata, dupa cereri peste cereri adresate instantei, timp in care ba apa le-a fost oprita, ba au ramas fara caldura, RAJA a mai gasit o portita de a aduce la disperare cele peste 100 de familii din bloc. Totul a inceput in anul 2000, cand un anume Mircea Topalu, proprietarul apartamentului nr.88 din blocul "20 Est", a refuzat sa mai plateasca intretinerea. Timp de trei ani, datoriile s-au acumulat, ajungand la suma de aproape 30 de milioane de lei. In anul 2003, in sfarsit, RAJA Constanta a actionat in instanta pe proprietarul rau-platinic, solicitand, prin reprezentantul sau legal, Felix Stroe, emiterea somatiei de plata pentru suma totala de 29.317.654 lei reprezentand contravaloarea consumului de apa si canalizare pentru perioada septembrie 2000 - martie 2003, in valoare de peste 26 de milioane, diferenta reprezentand taxele de timbru. Actiunea a fost insa extrem de prost conceputa, continand o eroare materiala care avea sa duca la pierderea procesului, lucru care, in final, avea sa dauneze, bineinteles, tot locatarilor. In actiune se mentiona ca, in fapt, in baza raporturilor contractuale, RAJA Constanta a furnizat apa potabila si a preluat apa uzata si meteorica Asociatiei de proprietari "20Est" din Navodari. Intrucat asociatia figura cu debite de plata, cauza principala constituind-o neplata de catre proprietarul apartamentului cu numarul 88, la solicitarea Regiei in mai 2003 s-a incheiat contractul de cesiune de creanta cu nr.4550, prin care creanta era cedata de catre asociatie Regiei. Preluand creanta, RAJA, in calitate de creditor, solicita instantei emiterea somatiei de plata catre Mircea Topala, prin care acesta sa fie obligat a-si achita datoriile acumulate de-a lungul celor trei ani. Numai ca, Mircea Topalu a fost mentionat in actiune ca fiind proprietarul apartamentului cu numarul 87. In data de 22 ianuarie 2004, prin sentinta civila nr.586, Sectia Comerciala a Tribunalului Constanta admite cererea formulata de RAJA si procedeaza la somarea debitorului ca, in termen de 25 de zile de la data comunicarii ordonantei, sa achite contravaloarea consumului de apa. Eroarea nu a fost insa sesizata de nimeni, cu exceptia celui care avea interes sa profite.

Eroarea materiala, cauza necazului locatarilor

Departe de a-si achita datoriile, in august 2004, Mircea Topala introduce la Judecatoria Constanta actiune in anularea ordonantei continand somatia de plata, pe motiv ca sumele au fost calculate fictiv de administratorul asociatiei de proprietari cu ocazia incheierii contractului de cesiune. Mai mult, sustinea reclamantul, tabelul cu restantierii la intretinere era nereal, debitorul, adica el, fiind inregistrat la un apartament in care nu este proprietar. Speculatie pentru care nu este, de altfel, de condamnat, avand in vedere ca vinovatii de producerea erorii nu au observat decat la cel de-al doilea dosar greseala facuta. Mai mult, reclamantul sustinea ca, in ultimii sapte ani, el nu a beneficiat de serviciile Regiei, deoarece instalatiile de apa prezentau deficiente, fiind intrerupte. Observand ca a pierdut batalia, reprezentantul RAJA, luand act de eroarea facuta, nu a putut decat sa formuleze note de sedinta prin care a solicitat indreptarea erorii materiale. Prin urmare, instanta a luat act de greseala strecurata in dosarul de fond, observand, in plus, ca procedura de comunicare a somatiei nu fusese indeplinita (tot prin omisiunea Regiei), nefiind semnata de catre debitor. Ca urmare, dand castig de cauza reclamantului, Judecatoria a admis cererea de anulare, iar lucrurile au ramas in starea in care se aflau in urma cu patru ani. Sentinta Tribunalului a fost anulata prin sentinta definitiva si irevocabila. Asa ca locatarii s-au vazut din nou in situatia de a fi debitori catre RAJA, desi cei mai multi dintre ei isi platisera datoriile. Dar pentru ca politica Regiei este aceea de a-si recupera debitele indiferent de la cine, conducerea RAJA a gasit o noua solutie de a-si recupera banii. Vazand ca a pierdut procesul impotriva adevaratului debitor, a trecut la redistribuirea datoriilor, cele 100 de familii trebuind sa achite restanta la intretinere a lui Mircea Topala. Majoritatea dintre ei pensionari cu venituri la limita subzistentei, pentru care 100 de mii de lei inseamna o suma enorma, bolnavi si lipsiti de caldura (blocul nefiind racordat), trebuie sa-si rupa de la gura pentru a plati datoriile pe care RAJA nu a fost capabila sa le obtina de la adevaratul datornic.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii