Ranfluare cu peripetii
Ranfluare cu peripetiiPrima incercare de aducere pe chila dreapta a cargoului scufundat a esuat
Ieri dupa-amiaza, patru remorchere au incercat, fara succes, aducerea pe chila dreapta a navei scufundate * Cele patru parame de relon au cedat greutatii navei si s-au rupt * In cursul zilei de azi se incearca procurarea unor cabluri metalice de remorcaj, care sa reziste fortei de tractiune a remorcherelor * In urma cu doua seri, au fost incepute procedurile de pompare a aerului comprimat in tancurile de balast ale navei * Scafandrii au dezamarat marfa pe coverta navei scufundate, dar nu au umblat la magaziile de marfa * Toate compartimentele etanse ale navei au fost ermetizate * Vasul va fi ridicat la suprafata in aproximativ 30 de zile
Incepand de acum doua seri, firma care se ocupa de ranfluarea navei scufundate in Portul Constanta Sud-Agigea, in dana 110, a demarat procedura de scoatere a apei de mare din tancurile de balast ale navei, urmarindu-se in acest mod scoaterea la suprafata a acesteia. Vasul comercial "Nazek T", aflat sub pavilion Coreea de Nord, s-a scufundat in dana 110 din Portul Constanta Sud-Agigea in timp ce se afla sub operatiuni de incarcare busteni si cherestea, cu destinatia Alexandria-Egipt. La bordul acesteia se mai aflau aproximativ 500 de tone de soda calcinata. In cursul noptii de 26 iunie, nava s-a inclinat periculos in bordul tribord, pentru ca in scurt timp sa se rastoarne si sa se scufunde cu rapiditate la mal. Cei 14 marinari, membri ai echipajului, dintre care noua de nationalitate rusa, patru romani si un sirian, au reusit sa sara pe cheu in ultimul moment, inainte ca nava sa se scufunde. Membrii straini ai echipajului au fost luati in primire de catre agentul navei din Constanta si repatriati. Acestia urmeaza a fi despagubiti de armator sau firma asiguratoare a navei pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor personale in urma scufundarii vasului. Autoritatile portuare au dispus luarea primelor masuri specifice in astfel de cazuri, mai intai vizandu-se prevenirea dispersiei de combustibil din tancurile navei, prin montarea de baraje flotante antipoluante. Macaraua de cheu din dana 110 a scos din apa cantitatea de lemn care a fost incarcata la bordul navei scufundate. Capitania Zonala Constanta a aplicat o amenda contraventionala de 100 de milioane de lei armatorului navei, pentru periclitarea sigurantei navigatiei si poluarea zonei. In magazia nr.3 a vasului scufundat se afla cele 500 de tone de soda calcinata, echipele de scafandri urmarind sa nu deschida acest compartiment, iar ranfluarea vasului sa se faca fara a se umbla la aceasta magazie. Planul initial urmat de echipa de lucru a fost ca sa se incerce ranfluarea navei fara a se scoate cheresteaua aflata in magaziile navei, deoarece se intentioneaza folosirea proprietatii de flotabilitate pozitiva a cherestelei care ar putea ajuta la ridicarea navei la suprafata. Scafandrii au inchis si ermetizat toate hublourile din bordurile navei, usile si compartimentele. A fost demarata operatiunea de introducere a aerului comprimat in tancurile de balast ale vasului, in vederea scoaterii apei de mare din aceste compartimente si, implicit, a crearii unei flotabilitati pozitive a vasului. In cursul dupa-amiezii de ieri, patru remorchere apartinand societatii de remorcaj maritim "Coremar" au fost solicitate pentru a aseza pe chila dreapta nava aflata pe fundul bazinului portuar si care initial, dupa scufundare, se culcase in bordul tribord. Patru parame sintetice din relon au fost legate de catre scafandri de bordul tribord al navei scufundate, iar remorcherele au incercat rasucirea vasului pentru asezarea lui in pozitie verticala, pe chila dreapta. Din pacate, materialul din care erau confectionate paramele a cedat sub greutatea navei si a puterii de tractiune a remorcherelor. Directorul general al Autoritatii Navale Teritoriale, Alexandru Mezei, ne-a declarat ca, in cursul zilei de azi, se va incerca procurarea a patru cabluri de otel, special destinate pentru remorcajul navelor, in vederea repetarii operatiunii de rasucire pe chila dreapta a navei scufundate. Contractul de ranfluare a navei "M/V Nazek T" a fost incheiat, in conditiile "No cure - No Pay", intre reprezentantul armatorului, in speta Mustafa Tartousi, si firma de scafandri care efectueaza ranfluarea. Conform declaratiei purtatorului de cuvant al Autoritatii Navale Romane, Nicoleta Apostol, procedura de ranfluare a navei va fi incheiata in 30 de zile de la inceperea acesteia.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp