Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ranit in coliziunea dintre tiruri

ro

31 Oct, 2009 00:44 1105 Marime text
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital cu leziuni multiple, după ce TIR-ul pe care îl conducea a scăpat de sub control şi s-a izbit de un alt mastodont, care circula în faţa sa. Coliziunea s-a produs în cursul zilei de ieri, pe drumul naţional DN 22C, din cauza neatenţiei în condus.

Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa au stabilit că Marius Radu rula la volanul TIR-ului Iveco, înmatriculat CT 24 DPC, cu semiremorcă, dinspre Poarta Albă către Medgidia, iar la km 25, în dreptul benzinăriei „Lukoil", într-un moment de neatenţie, a intrat în spatele unui alt mastodont, Scania, înmatriculat CT 11 RLT, condus pe aceeaşi bandă, în faţa sa, de Ştefan Pocora, în vârstă de 31 de ani. Conducătorul auto oprise din cauza aglomeraţiei, tocmai ca să evite producerea unui carambol rutier. În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul a fost transportat, cu ambulanţa, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa pentru a primi îngrijiri de specialitate. Cadrele medicale l-au examinat şi l-au diagnosticat cu traumatism cranio-facial acut închis, contuzie la coloana cervicală, traumatism şi contuzie la membrul inferior stâng. Specialiştii spun că leziunile sunt uşoare şi recuperabile, iar pacientul se află în afara oricărui pericol. Poliţiştii de la Rutieră au deschis o anchetă pentru a elucida împrejurările în care a avut loc producerea coliziunii. Oamenii legii au stabilit că niciunul dintre cei doi conducători auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii