"Razboiul e groaza, foame si frig"

Au venit, in sfarsit, americanii!

Viata lui Vasile Popa din Medgidia este o adevarata epopee * El a luptat in "Razboiul mare" in Ungaria, Basarabia, Caucaz, a fost ranit de trei ori si a primit sapte decoratii * De cateva ori, intre doua focuri, combatantii au pacalit razboiul, mancand slana si band tuica cu inamicii, descoperind ca si ei sunt oameni * Vasile Popa isi aminteste de o zi in care a tras, impreuna cu un tovaras, 12 mii de cartuse de mitraliera, tinand pe loc o companie de rusi * Vasile Popa e mandru ca a putut lupta pentru Romania

"Patria este un lucru sfant. Sunt mandru ca am luptat pentru Romania in razboi". Vasile Popa e veteran. A luptat in Basarabia, in Caucaz si in Ungaria. A fost ranit de trei ori si a primit sapte decoratii. Vasile Popa are acum 86 de ani si locuieste in Medgidia, impreuna cu sotia. E un barbat sobru, care nu prea mai stie sa zambeasca. A trait clipe prea grave. Cu toate acestea, are un soi de seninatate demna. Acum, Vasile Popa e bucuros ca Romania a fost invitata sa adere la NATO. "In sfarsit, au venit americanii", spune el cu lacrimi in ochi.Viata lui Vasile Popa e o adevarata epopee care marturiseste despre suferinta razboiului, lipsuri, curaj si demnitate. Batranul povesteste ca ai lui sunt mocani din Salistea Sibiului care s-au stabilit, la sfarsitul secolului XIX, in sudul Dobrogei, satul Veteranu. Razboiul i-a obligat sa refugieze in zona Brailei, in 1916. Acolo s-a nascut Vasile, intr-un sopron. Toata iarna, mama lui l-a adapostit de frig intr-o maneca de cojoc, in caruta cu care erau nevoiti sa plece la drum in fiecare dimineata, fugind din calea dusmanului. "Razboiul mare" l-a prins in armata, la Regimentul 9 Calarasi. "Am plecat cu calul meu din grajd. Il chema Misu. M-a dus peste tot. Mi-a parut rau de el, ca i-au dat foc partizanii in Caucaz. Au venit noaptea, au tras o furgoneta cu paie in fata sopronului unde erau caii si le-au dat foc la toti". La Timisoara, atunci cand trecea armata romana, femeile si copiii iesisera sa ii priveasca. O fata s-a apropiat atunci de Vasile Popa si i-a asezat o floare in teava pustii: "Sa te intorci acasa sanatos". El a inteles atunci ca are zile de trait.

"Am tras 12 mii de cartuse intr-o zi"

"Razboiul e greu. Sa ne rugam pentru pace, ca eu stiu cat am suferit! Groaza, foame si frig", spune Vasile Popa, aratandu-ne unghiile de la picioare. Una singura mai creste normal, restul s-au atrofiat din cauza degeraturilor din Muntii Tatra. "Stateam noaptea in transee si uneori adormeam fara sa vrem, din cauza oboselii. Ne mai trezea cate un obuz care cadea alaturi. Ne trezeam tremurand de frig. Am fost sef de pluton si am pierdut in total 27 de oameni. Au murit!", isi aminteste cu tristete Vasile Popa. El crede ca a avut zile, caci a fost ranit de trei ori. Si acum mai poarta cu el, in picior, doua schije. Prima data a fost ranit la Odessa. O schija i-a intrat prin obraz si i-a iesit prin barbie, luand cu ea si doi dinti. Lui Vasile Popa ii place sa isi aminteasca de o zi foarte grea, in Caucaz. "Era 16 ianuarie `43. Impreuna cu un tovaras am rezistat cu doua mitraliere la o companie de rusi. Am tras 12.000 de cartuse dintr-o groapa, sub un copac mare din padure. Cand am inceput era dimineata, iar rusii au plecat dupa ce s-a lasat toata noaptea. Am luptat toata ziua".

Razboi cu fata umana

Uneori, in toata urgia razboiului, soldatii isi amintesc ca sunt in primul rand oameni, indiferent de tabara careia ii apartin. Vasile Popa s-a intalnit, intr-o zi, in padure, cu un neamt. Cei doi s-au trezit fata in fata, intr-o poienita, la numai cativa metri unul de altul. Amandoi erau inarmati. S-au privit in ochi cateva secunde, timp in care nici unul nu a schimbat vreun gest. Apoi si-au continuat drumul fiecare, trecand unul pe langa altul, fara sa se priveasca, aproape atingandu-se, umar la umar. "In Ungaria am avut parte de intamplari neasteptate. Ungurii nu mai voiau sa lupte. Stiau ca razboiul e pe sfarsite si nu erau dispusi la jertfe inutile", povesteste Vasile Popa. El isi aminteste de o intamplare de langa Budapesta. Romanii voiau sa treaca, iar ungurii se asezasera pe pozitie si ii respingeau. S-a tras vreo doua zile. Intr-o dupa-amiaza, un ardelean a inceput sa vorbeasca in ungureste cu inamicii, apoi i-a spus lui Vasile Popa ca el se duce sa vorbeasca cu ungurii. In zadar a incercat Popa sa il opreasca. Ardeleanul se ridicase in picioare si plecase spre transeele dusmanilor. Pe la jumatatea drumului s-a intalnit cu ungurul cu care vorbise. Cei doi au stat de vorba cateva minute, dupa care romanul l-a adus pe ungur "in vizita". S-a baut tuica, s-a mancat slana si s-au spus povesti despre razboi. Ungurul a promis ca in cursul noptii se vor preda si a plecat. Capitanul romanilor s-a temut de o cursa. Aproape de miezul noptii, ungurii au iesit unul cate unul din spatele liniei de aparare si s-au predat. In Pesta, plutonul lui Vasile Popa trebuia sa ocupe gara. Capitanul l-a trimis pe Vasile, impreuna cu doi tigani din pluton, sa se ocupe de o mitraliera inamica amplasata peste drum, la o fereastra a unui bloc. Cei trei au reusit sa traverseze si s-au adapostit intr-un restaurant. Ei au spart geamul vitrinei cu paturile armelor si au sarit inauntru. Atunci s-a deschis un chepeng si a iesit o femeie care a inceput sa vorbeasca in romaneste, caci sotul ei era ardelean. Femeia s-a oferit sa le arate soldatilor unde sunt ascunsi ungurii. "Am coborat scarile si am intrat in beci. Acolo era un adevarat buncar. Beciurile comunicau intre ele prin usi si erau acolo multe tunele. Intr-o camera am gasit mai multi unguri, oficialitatile orasului. Cand am intrat, ei erau asezati pe scaune si stateau de vorba. S-au speriat cand ne-au vazut si au inceput sa ne ceara indurare", istoriseste Vasile Popa. El i-a lasat acolo pe cei doi tovarasi de arme si a plecat cu femeia sa ii gaseasca pe soldati. Intr-o camera erau vreo douazeci de unguri imbracati in uniforme, cu pustile odihnindu-se langa ei. Nu voiau sa lupte. I-au aratat lui Popa tevile ruginite ale armelor, incercand sa ii dea de inteles ca nu au tras nici un cartus. Apoi au inceput sa loveasca cu patul pustilor in pereti, ca sa le sparga. Cand s-a intors in camera in care erau "grofii" unguri, tiganii aveau cate sapte-opt ceasuri pe fiecare mana, lanturi si ghiuluri. Cei trei au urcat la etaj si au reusit sa amuteasca mitraliera. Ziua de 23 august l-a prins la Paulesti, langa rafinaria Ploiesti. Erau de paza acolo, impreuna cu soldatii germani. "Atunci cand a venit o motocicleta militara "Zundapp" eram in unitate. Au coborat doi ofiteri nemti si au mers la capitanul nostru. Ii priveam cum discuta, ridicand stanjeniti din umeri. Apoi a venit capitanul si ne-a spus ca s-au intors armele si am devenit dusmanii nemtilor cu care imparteam unitatea", spune Vasile Popa, aranjandu-si cu un gest mandru decoratiile pe piept. Pentru ca si-a servit tara cu devotament, Vasile Popa a primit sapte decoratii. El se poate mandri cu "Serviciu credincios", clasa I si clasa a III-a, "Virtutea militara", clasa a II-a, "Barbatie si credinta", clasa a III-a, "Eliberarea de sub jugul fascist", "Victoria URSS", cu chipul lui Stalin pe medalie, si "Crucea comemorativa". Desi a trecut prin atat de multe greutati, viata nu l-a invins pe Vasile Popa. Este un om senin si isi duce povara varstei cu demnitate. La plecare, ne-a condus pana la Monumentul eroilor din Medgidia. El a mai ramas o vreme acolo privind coroanele de flori depuse pentru Ziua Nationala a Romaniei.