Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Razie amplă, în municipiul Constanţa, în această noapte. Peste o sută de poliţişti. Ce caută oamenii legii. De cine sunt sprijiniţi în acţiune (galerie foto)

ro

27 Oct, 2018 06:54 11261 Marime text
În această noapte Poliţia Municipiului Constanţa a declanşat, începând cu ora 03.00,  o amplă razie pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie, furt, tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a încălcării normelor regimului rutier.
 
Marius Niculescu purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa spune că, la activitate participă peste 100 de polițiști de la toate secțiile urbane din municipiu și de la cele două secții rurale aflate în subordinea Politiei municipiului Constanța, sprijiniți de echipaje ale Serviciului și Biroului Rutier Constanța, dar și de jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi și Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.

Acţiunea echipelor mixte are loc pe raza întregului municipiu. 

De asemenea, polițiștii constănțeni pun în aplicare două mandate de percheziție la persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, în special pentru furturi din autoturisme.

Au fost constatate mai multe infracţiuni iar rezultatele finale vor fi făcute publice la finalizarea acţiunii.

UPDATE IPJ Constanța 

Potrivit IPJ Constanța, la data de 27 octombrie a.c., în intervalul orar 03.00-11.00, Poliția Municipiului Constanța a desfășurat o razie pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie, furt, tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a combaterii infracțiunilor privind siguranța circulației pe drumurile publice.
 
 Peste 100 de polițiști din cadrul celor 5 secții urbane, două secții rurale și Biroului Rutier, aflate în subordinea Politiei Municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Rutier și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi și Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

 
 Polițiștii constănțeni au acționat în 82 de locuri și medii, dintre care amintim 38 de localuri publice, 11 piețe, 7 parcuri și alte 26 de locații, legitimând un număr de 629 de persoane. Totodată au fost controlate în trafic un număr de 405 autovehicule.
 
 Au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale (50 la Legea 61/1991, 12 la Legea 12/1990, 11 la Legea 333/2003, 10 la OUG 97/2005, una la Legea 15/2016 și 77 la Codul Rutier), valoarea totală fiind de 69.329 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri cu o valoare de 1.920 lei (pachete cu țigarete și diverse articole de vestimentație).
 
Polițiștii constănțeni au constatat 11 infracțiuni, au reținut 6 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.
     
 În cadrul raziei exercutate a fost depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism Opel Vectra neînmatriculat, pe DN 2A, în localitatea Dorobanțu, județul Constnața, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (respectiv 0,73 mg/l alcool în aer expirat).


Persoana în cauză a fost reținută de lucrătorii de poliție pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.
 
Totodată, un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, a condus un autoturism Ford Ka, pe șoseaua Constanței, în localitatea Cumpăna, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (respectiv 1,01 mg/l alcool în aer expirat).
 
Și acest bărbat a fost reținut de lucrătorii de poliție pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.
 



Sursa foto: IPJ Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii