Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi
Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi
01 Jul, 2023 15:12
ZIUA de Constanta
1354
Marime text



Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.
Totodată, s-a constatat că 8 puncte de lucru ale unor operatori economici funcționau fără a deține autoriație, în acest sens fiind informate autoritățile competente, pentru a dispune măsuri legale conform O.G. 99/2000.
În perioada 15-30 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, pe fondul consumului de alcool, dar și pentru verificarea modului în care agenții economici care desfășoară activități de alimentație publică respectă normele legale.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.000 de lei, dintre care 3 la Legea 61/1991 și 1 la O.U.G. 195/2002.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
La data de 30 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de proxenetism și prostituție, pe D.N. 39, între comunele Tuzla și 23 August.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
La data de 30 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au efectuat o razie pentru asigurarea respectării normelor de conviețuire socială și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În urma activitățillor desfășurate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 3 la O.U.G. 195/2002, 1 la Legea 61/1991, iar restul pentru alte abateri.
La data de 30 iunie spre 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au desfășurat o acțiune pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la Legea 349/2002, în valoare totală de aproximativ 200 de lei.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere și a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.
La acțiune au participat și polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cernavodă.
Citește și:
Razie de amploare la Năvodari! Zeci de persoane, verificate. Mașină cu numere de înamtriculate expirate, depistată în trafic (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii