Record de focare de gripa aviara
Record de focare de gripa aviara# S-a confirmat prezenta virusului inalt patogen H5N1 al gripei aviare la pasarile moarte din satul constantean Vlahi * Virusul gripei aviare a fost depistat ieri in alte doua localitati din judetul Constanta, Navodari si Tuzla, in urma testelor rapide facute pe probe de la pasari gasite moarte in gospodariile unor localnici * Se asteapta si confirmarea rezultatelor analizelor facute la pasarile moarte din Ostrov * Cu toate ca situatia este deosebit de grava si ca populatia intra in panica, directorul DSVSA Constanta, Grigore Mertoiu, refuza sa dea presei informatiile necesare * Contactat telefonic in cursul zilei de ieri de catre reporterii cotidianului nostru, Mertoiu, probabil deranjat pentru ca nu ii elogiem activitatea ca sef al institutiei constantene, ne-a inchis foarte "elegant" telefonul in nas * Din pacate, in loc sa-si controleze unele reactii, Grigore Mertoiu continua sa refuze sa dea declaratii in momentul in care un articol despre el sau despre DSVSA Constanta il nemultumeste
Testele facute de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara (ANSV) au confirmat prezenta virusului inalt patogen H5N1 al gripei aviare la pasarile moarte din satul constantean Vlahi, comuna Aliman. Incepand de ieri dimineata, localitatea a fost izolata, intrand in carantina. Importante forte de ordine au fost mobilizate in zona, pentru a impiedica intrarea si iesirea din localitate, iar ieri in jurul orei 11.00 a inceput sacrificarea celor aproximativ 2500 de pasari din sat. Virusul gripei aviare a fost depistat ieri in alte doua localitati din judetul Constanta, Navodari si Tuzla, in urma testelor rapide facute pe probe de la pasari gasite moarte in gospodariile unor localnici, urmand sa fie facute analize suplimentare pentru confirmare.Potrivit purtatorului de cuvant al Prefecturii Constanta, Corina Cusa, la Tuzla au fost gasite mai multe pasari moarte in curtea a doi localnici, iar testele rapide au iesit pozitive. In acelasi timp, la Navodari au murit pasari intr-o gospodarie situata la marginea localitatii, fiind luate masuri de izolare a curtii respective.Ieri dupa-amiaza, la Navodari a avut loc o sedinta la care a participat directorul general al Autoritatii Sanitar Veterinare si Pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Gabriel Predoi, prefectul judetului, Danut Culetu, dar si sefii DSVSA si DSP Constanta, pentru a decide ce masuri vor fi luate pentru prevenirea raspandirii virusului gripei aviare in judet. Tot ieri, localitatea constanteana Vlahi, comuna Aliman, a fost izolata in urma confirmarii virusului gripei aviare inalt patogen,H5N1, la pasarile moarte din acest sat. De asemenea, se asteapta si confirmarea rezultatelor analizelor facute la pasarile moarte din Ostrov, insa autoritatile au luat deja masuri de precautie in zona. In Ostrov au fost instalate trei controale - filtru, la care participa politisti de ordine publica, lucratori ai Politiei de Frontiera si jandarmi si au fost montate covoare si atomizoare pentru dezinfectarea autovehiculelor. In judetul Constanta au fost depistate, in aceasta saptamana, trei focare de gripa aviara, la Topraisar, in satul Vlahi si in localitatea Ostrov. La Topraisar sunt 927 de gospodarii, iar sacrificarea pasarilor a inceput dupa ce Laboratorul National de Referinta a confirmat existenta virusului H5N1 la probele prelevate de la gainile care au murit in curtea unui satean. Comuna este izolata, instaurandu-se carantina de gradul zero. Actiunea de eutanasiere a pasarilor a inceput ieri si in satul Vlahi, comuna Aliman, dupa ce, miercuri seara, a fost confirmat virusul H5N1 de catre specialistii bucuresteni. In sat sunt circa 2500 de pasari. Marius Enescu, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Constanta ne-a declarat ca probele recoltate de la pasarile moarte in Cobadin au iesit negative, altele fiind cauzele din care au murit acele gaini. De asemenea, Enescu a mai spus ca, oamenii in ale caror gospodarii au murit pasari, iar testele rapide pentru acestea au iesit pozitive, vor fi vaccinati direct cu Tamiflu pentru a nu se mai pierde vremea si pentru a nu le pune sanatatea in pericol.Informatii furnizate dupa bunul plac al lui Grigore MertoiuCu toate ca situatia este deosebit de grava si ca populatia intra in panica, directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Constanta, Grigore Mertoiu, refuza sa dea presei informatiile necesare. Contactat telefonic in cursul zilei de ieri de catre reporterii cotidianului nostru, Mertoiu, probabil deranjat ca nu ii elogiem activitatea ca sef al institutiei constantene, ne-a inchis foarte "elegant" telefonul in nas. Cand a auzit de la ce ziar suntem, foarte deranjat a spus "hai, lasa-ma in pace ca nu am timp" si a inchis. Probabil ca Grigore Mertoiu confunda criza prin care trece judetul Constanta cu o problema minora, despre care nu trebuie sa dea explicatii publicatiilor care relateaza neregulile din cadrul institutiei pe care o conduce si modul nu foarte fericit in care a stiut sa gestioneze masurile de evitare a raspandirii gripei aviare. Din pacate, in loc sa-si controleze unele reactii, Grigore Mertoiu continua sa refuze sa dea declaratii in momentul in care un articol despre el sau despre DSVSA Constanta il nemultumeste. Acest lucru a mai fost semnalat de cotidianul nostru in luna noiembrie a anului trecut, cand ne-a raspuns cu amabilitatea caracteristica, spunandu-ne "Tineti-va intrebarile pentru voi". Uitand ca este seful unei institutii a statului, Grigore Mertoiu nu tine seama ca functia pe care o detine nu schimba cu nimic faptul ca este tot functionar public platit din banii contribuabililor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp