Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recuperatori de Bucuresti, achitati la Constanta

ro

22 Mar, 2010 04:04 4225 Marime text
cap_2.jpgNouă presupuşi recuperatori din Rahova au fost achitaţi de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în urma rejudecării dosarului. Iniţial, bărbaţii fuseseră condamnaţi de Tribunalul Tulcea la pedepse cu închisoarea cuprinse între şase şi opt ani.

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa i-au găsit nevinovaţi pe Eduard Daniel Popescu, Traian Iulius Neicu, Bogdan Năstase, George Adrian Năstase, Costică Ailincăi, Gabriel Amariei, Liviu Todică, Cristian Creţean şi Nicuşor Iascov de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie. Judecaţi inclusiv pentru distrugere şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în cazul celor nouă indivizi Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale primei instanţe, care nu contravin noii decizii. Pentru a pronunţa soluţia de achitare, Curtea de Apel a considerat că faptelor de tâlhărie şi, respectiv, violare de domiciliu le lipseşte unul dintre elementele constitutive. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de zece zile de la comunicare. De menţionat că aceasta nu este prima dată când cei nouă presupuşi recuperatori par să beneficieze de clemenţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. În urmă cu aproximativ doi ani, Curtea de Apel a admis apelurile lor şi a decis ca procesul să se rejudece la Tribunalul Tulcea. Totuşi, procurorii nu au fost de acord cu această decizie, astfel că au atacat-o în recurs la Înalta Curte, care a admis recursul Parchetului şi a decis să trimită dosarul din nou la Curtea de Apel Constanţa pentru rejudecarea apelurilor. Potrivit procurorilor tulceni, faptele pentru care recuperatorii au fost deferiţi instanţei s-au petrecut la începutul lunii aprilie 2005, în localitatea tulceană Zebil. Procurorii spun că indivizii s-au deplasat, cu maşina firmei Brenac, unde lucrau doi dintre ei, la locuinţa lui Enache Samara, care încheiase un contract cu firma din Brăila. Personajele au revendicat, în numele angajatorilor lor, o sumă de bani şi un bazin de colectare a laptelui. Iniţial, Samara i-a invitat în casă pe câţiva dintre ei. În momentul în care aceştia au vrut să ia bazinul care era plin cu 800 de litri de lapte, însă, Samara s-a enervat. Supărarea i s-a accentuat atunci când indivizii au tăiat instalaţia electrică a bazinului, iar laptele a fost dus pe apa sâmbetei. Gazda le-a strigat indivizilor să iasă din casă şi a scos o toporişcă, pentru a-şi susţine punctul de vedere. Departe de a se lăsa intimidaţi, bărbaţii au scos şi ei, la rândul lor, săbiile ninja cu care veniseră. Între timp, unul dintre ei a tăiat cauciucurile maşinii lui Samara. Indivizii au luat bazinul şi au plecat. Poliţiştii tulceni au împânzit judeţul cu filtre rutiere pentru a da de urma agresorilor, care au fost prinşi după 70 de km, în comuna Topologu. Ulterior, indivizii au fost judecaţi şi condamnaţi de Tribunalul Tulcea la pedepse cuprinse între şase şi opt ani de închisoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii