"Regele Ferdinand" participa la o operatiune NATO
"Regele Ferdinand" participa la o operatiune NATO
09 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
828
Marime text
In cursul zilei de luni, s-a desfasurat la Bucuresti, o sedinta de analiza a starii Fortelor Navale pentru anul 2004, intalnire "prezidata" de ministrul apararii nationale Teodor Atanasiu si de generalul dr. Eugen Badalan, seful statului Major General. La finele acestei sedinte, reprezentantii Fortelor Navale au evidentiat faptul ca procesele de restructurare si modernizare a acestei categorii de forte au continuat in anul 2004, conform obiectivelor asumate, asigurand cresterea inter-operabilitatii cu armatele celorlalte state membre NATO. In cursul acestui an, in baza actiunilor comune specifice parteneriatului, Romania va participa la un exercitiu NATO, de mare amploare, care va avea loc in Marea Mediterana. Desemnata pentru a participa la aceasta aplicatie denumita "Active Endeavour" este fregata "Regele Ferdinand". De asemenea, in 2005, Fortele Navale ale Armatei Romane isi vor intensifica contributia la cooperarea regionala, in cadrul gruparii navale BLACKSEAFOR. Seful Statului Major al Fortelor Navale Romane, contraamiral dr. Gheorghe Marin a declarat ca in anul 2004, pentru desemnarea echipajelor de pe fregatele "Regele Ferdinand" si "Regina Maria", aproximativ 40 % din ofiteri si 30 % dintre subofiteri au parcurs diferite forme de pregatire profesionala. Trebuie mentionat faptul ca Fortele Navale formeaza prima categorie de forte ale armatei, care, de la sfarsitul anului 2004, isi desfasoara activitatea, doar cu personal profesionalizat. In cadru tactic, unitatile de marina militara din Romania au indeplinit in cursul anului ce a trecut, nu mai putin de 350 de trageri de artilerie, lansari de rachete, torpile si alte misiuni specifice. Pentru anul acesta, obiectivele prioritare ale Fortelor Navale includ continuarea proceselor de restructurare si operationalizare, indeplinirea programelor de inzestrare cu tehnici de lupta moderna si nu in ultimul rand, aducerea in tara a celei de a doua fregate de tip 22, "Regina Maria".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii