Reglare de conturi intre fosti parteneri de afaceri
Reglare de conturi intre fosti parteneri de afaceri
09 Mar, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1322
Marime text
S-au razbunat pe autoturismul dusmanilor
Patru tineri din Ovidiu sunt cercetati de oamenii legii din localitate, dupa ce, in urma cu doua seri, au distrus un autoturism in care se aflau patru persoane, la baza actului aflandu-se o rafuiala mai veche intre agresori si victime. In urma primelor investigatii demarate de politisti, s-a stabilit ca marti seara, in jurul orelor 19.00, Dragos Mihai, de 28 de ani, Constantin Lungu, de 24 de ani, Ion Mihai, de 36 de ani si Alina Urdea, au plecat de la restaurantul Hotelului Emi, din Mihail Kogalniceanu, spre casa. La iesirea din local, cei patru i-au observat pe Vicentiu Toma, Stila Sarafu, Nicolae Cosmin Luca si Tanase Suflaru. Membrii celor doua grupuri se stiau de ceva de ceva vreme si relatiile dintre ei se pare ca nu erau tocmai bune, avand mai multe neintelegeri rezultate de pe urma unor afaceri. Astfel, pentru a evita un ulterior conflict, Lungu, Mihai, Ion si Alina Urdea au urcat in autoturism, plecand spre Ovidiu. Lucrurile nu s-au oprit aici, urmand o adevarata urmarire pe DN 2A. In timp ce se deplasau pe soseaua nationala, autoturismul condus de Dragos Mihai a fost ajuns, urmaritorii aruncand cu mai multe chei de masina in Dacia 1310 condusa Mihai, care a suferit mai multe avarii. In urma atacului, ocupantii masinii au abandonat Dacia si au plecat pe jos indreptandu-se spre politia Ovidiu. In urma lor, agresorii au distrus practic masina, spargandu-i geamurile laterale, luneta si parbrizul. In urma reclamatiei, politistii din Ovidiu i-au identificat in scurt timp pe autori. Potrivit oamenilor legii, nici una dintre persoanele din autoturism nu a fost lovita, fiind doar amenintate de catre indivizii mentionati. Cercetarile continua in vederea stabilirii exacte a imprejurarilor in care s-a produs fapta si pentru luarea masurilor ce se impun.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii