Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:51 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Remorcherele de la Petromar vor actiona pentru rasucirea navei Nazek T

ro

13 Jul, 2004 00:00 951 Marime text

Incercare decisiva

In cursul zilei de ieri, scafandrii autonomi au atasat navei scufundate un numar de 26 de baloane de ranfluare de unul din borduri * Joi dupa-amiaza, patru remorchere au incercat, fara succes, rasucirea pe chila dreapta a navei scufundate * Cele patru parame din material textil au cedat greutatii navei si s-au rupt * Responsabilii operatiunii au solicitat ajutorul a doua remorchere mari de la societatea "Petromar", care sunt dotate cu sisteme speciale de remorcaj si cu parame din otel

Epava navei scufundate in dana 110 din Portul Constanta Sud-Agigea se lasa cu greu scoasa la suprafata. Incercarile de rasucire a navei pe chila dreapta au esuat initial datorita folosirii unor metode neadecvate din punct de vedere tehnic. Teoretic, ranfluarea vasului scufundat se poate face doar cu nava adusa in pozitie dreapta, adica pe chila dreapta. Cu marfa in magazii, marfa compusa din cherestea care, din punctul de vedere al flotabilitatii, ar putea aduce un aport semnificativ la necesarul de flotabilitate al corpului scufundat, se va incerca aducerea la suprafata a navei fara descarcarea cherestelei din magaziile de marfa. Ieri, echipele specializate de scafandri autonomi au procedat la atasarea in imersiune a nu mai putin de 26 de baloane speciale de ranfluare, baloane procurate de la Grupul de Interventie si Salvare Navala Constanta. Conform declaratiei lui Alexandru Mezei, directorul general al Autoritatii Navale Teritoriale Constanta, aceste 26 de baloane, care au fost umflate cu aer in proportie de 50%, au rolul de a asigura momentul de desprindere, necesar corpului imers de nava pentru ca sa se poata smulge din "ventuza" creata de patul de namol si nisip in care s-a cufundat vasul pe unul din borduri. Astazi, sunt asteptate si cele doua remorchere mari de la "Petromar", care sunt dotate cu cabluri de remorcaj din otel, incercandu-se pentru a doua oara rasucirea pe chila dreapta a vasului scufundat. Echipa de ranfluare intentioneaza ca scoaterea navei la suprafata sa fie efectuata fara a extrage din magazii cheresteaua aflata in interior, deoarece se doreste folosirea proprietatii de flotabilitate pozitiva a cherestelei care ar putea ajuta la ridicarea navei la suprafata. A fost demarata operatiunea de introducere a aerului comprimat in tancurile de balast ale vasului, in vederea scoaterii apei de mare din aceste compartimente si, implicit, pentru crearea conditiei de flotabilitate pozitiva a vasului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii