Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:12 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retea de hoti ocrotita de prim procurorul Gigi Valentin Stefan

ro

09 Nov, 2006 00:00 3084 Marime text

In luna martie, politistii din Port au descoperit doua tiruri incarcate cu 60 de tone de laminate in curtea societatii Chimpex * In urma controlului s-a descoperit ca actele de insotire a marfii sunt false * Potrivit inscrisurilor, bunurile au fost achizitionate de societatea Compact Enterprises de la o firma fantoma din Galati * Politistii i-au intocmit dosar penal administratorului societatii Compact Enterprises, Laurentiu Marius Dumitru, infractiunea fiind cea de fals in inscrisuri sub semnatura * Dosarul a ajuns la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta si a fost "lucrat" de prim procurorul Gigi Valentin Stefan * Acesta a demontat probele de la dosar una cate una * Printr-o ordonanta data pe 28 septembrie, Stefan a decis ca marfa furata trebuie restituita societatii Compact Enterprises, acestia fiind cumparatori de buna credinta

Portul a fost impartit de multa vreme in "bresle" ale hotilor. Exista filiere bine puse la punct si impartite pe "specialitati". Astfel, s-a ajuns sa fie retele de hoti de motorina, de laminate, de fier vechi, de silico mangan, tabla navala sau cherestea. Fiecare cu treaba lui, se cunosc si nu se baga unii peste altii. In functie de valoarea bunurilor si de vechimea pe piata a hotilor sunt si relatiile pe care ei le au prin diferite medii. In timp s-a ajuns ca cei care pun la cale astfel de lovituri sa aiba oameni in toate institutiile statului. In momentul in care treaba rasufla si sunt prinsi cu mata-n sac, hotii nu-si fac probleme. Caracatita are multe tentacule, unul dintre ele fiind chiar la Parchet. O astfel de "poveste" care intareste cele spuse mai sus a avut loc in luna septembrie. In urma unui control intamplator, politistii din Port au observat pe 23 martie 2006 in incinta societatii Chimpex (unde actioneaza una din retelele de hoti din port) doua tiruri care erau incarcate cu laminate. Pentru ca faptul li s-a parut suspect, ei au verificat actele de transport si au ajuns la concluzia ca acestea sunt false. La fata locului s-a prezentat Laurentiu Marius Dumitru, reprezentant al SC Compact Enterprises SRL, detinatoarea marfii. El a declarat ca laminatele fusesera achizitionate de la SC Pevalagro SRL din Galati pe data de 10 martie si au fost depozitate in curte la Chimpex prezentand in acest sens doua facturi dintre care numai una in original, prin care se justifica cantitatea de aproximativ 60 de tone de laminate. Pentru ca falsurile erau vizibile, a fost solicitat ajutorul Garzii Financiare Galati, pentru a putea fi verificata activitatea societatii Pevalagro. Comisarii au raspuns ca au incercat in 2005 sa controleze respectiva societate, insa administratorul ei nu a fost de gasit. Pentru ca lucrurile erau clare, la mijloc fiind o societate fantoma si niste acte false cu ajutorul carora se spera scoaterea din port a laminatelor a caror valoare de piata depaseste 50.000 de dolari, politistii au intocmit dosar penal. El a fost inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta la numarul 2812, infractiunea fiind cea de fals in inscrisuri sub semnatura. In urma verificarilor s-a stabilit ca marfa fusese produsa de societatea Mechel din Targoviste si a fost expediata in vagoane in Portul Constanta in perioada noiembrie 2005 - mai 2006. Firma beneficiara era Stock Anvers din Belgia.Culmea tupeuluiMarfa probabil ca a fost furata in timp si in cantitati mici si depozitata in curte la Chimpex. Cand a fost stransa cantitatea suficienta, hotii s-au gandit ca e momentul sa o scoata din port. Ghinionul lor a facut ca politistii sa dea peste ei. Nu este tocmai simplu sa aduni 60 de tone de laminate, asa ca, probabil, a fost deranj mare in randul "beneficiarilor" cand politia le-a confiscat bunurile. Insa pentru ca cei care stau in spatele unui asemenea tun sunt oameni "cu spate" au inceput imediat demersurile de recuperare a marfii. Pe 28 august, Laurentiu Marius Dumitru a prins curaj si a solicitat restituirea cantitatii de marfa, insa cererea a fost respinsa. Omul nu a dezarmat, a mai dat probabil niste telefoane, a mai consultat un avocat, doi, si-a aranjat "ploile" si in cele din urma a gasit o hiba in procesul verbal intocmit de politisti. In acesta se specifica faptul ca laminatele vor fi predate in custodie la Chimpex, insa nu era indicat temeiul de drept al acestei masuri.Prim procurorul Gigi Valentin Stefan "rezolva" cazulUngand bine mecanismul, Laurentiu Stefan a formulat o plangere in care invoca faptul ca societatea Compact Enterprises in care el este actionar, a fost un cumparator de buna-credinta si a achizitionat marfa in conditii legale, prezentand chiar si documentele de provenienta. Toate acestea l-au "induiosat" profund pe Gigi Valentin Stefan, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta. In aceste conditii, el a decis ca nefiind vorba de vreo infractiune, bunurile nu pot fi retinute. De asemenea, prim procurorul a decis ca societatea Compact Enterprises a achizitionat marfa in conditii licite si nu poate fi dovedita reaua credinta a reprezentantilor firmei. Pentru ca treaba a fost bine gandita si intre timp au trecut sase luni de la data constatarii, Stefan a considerat ca este depasita si orice conditie de rezonabilitate a procesului penal. Astfel ca, in loc sa traga la raspundere hotii, procurorul a demontat una cate una probele aduse de politisti si a decis ca masura luata de acestia de ridicare a marfii a fost nelegala pentru ca nu s-a bazat pe nicio dispozitie a Codului de procedura penala. Asa ca, printr-o ordonanta data pe 28 septembrie, prim procurorul Gigi Valentin Stefan a dispus admiterea plangerii formulate de Laurentiu Marius Dumitru. Mai concis, el a decis ca masura de ridicare a marfii de catre politisti a fost luata fara respectarea dispozitiilor legale, asa ca bunurile au fost inapoiate societatii Compact Enterprises. Astfel ca, in loc sa se ocupe sa descopere cine a furat marfa si sa dea dosarul mai departe la tribunal, procurorul Stefan a procedat exact invers si a facut tot posibilul sa reintegreze cantitatea de laminate pe piata in circuitul hotilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii