Rețea de prostituție disimulată în salon de masaj, destructurată la Constanţa
Rețea de prostituție disimulată în salon de masaj, destructurată la Constanţa
03 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3381
Marime text
O rețea de prostituție cu minore din Constanța, care ar fi funcționat sub masca unui salon cu profil de masaj erotic, administrat de o femeie din Cernavodă, a fost destructurată de oamenii legii.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, Serviciul de Investigații Criminale Constanța și Poliția orașului Cernavodă au documentat și destructurat o rețea de prostituție din care făceau parte persoane de sex feminin, inclusiv minore.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie 2014 – noiembrie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul, din Cernavodă, ar fi obţinut, în mai multe rânduri, direct sau indirect, diverse sume de bani de pe urma practicării prostituţiei de către o minoră, care s-ar fi prostituat împreună cu alte persoane de sex feminin, într-un apartament situat în municipiul Constanţa, precum şi în punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu profil de „salon de masaj erotic”, situată în municipiul Constanţa.
Salonul de masaj erotic era coordonat de o femeie care, în perioada 2013 – 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin, printre care și minore. În acest scop, persoana în cauză ar fi pus la dispoziţie persoanelor de sex feminin un apartament situat în municipiul Constanţa, precum şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu profil de „salon de masaj erotic” cu program non stop, situat în municipiul Constanța, pentru ca acestea să întreţină acte sexuale, inclusiv raporturi sexuale, cu diverse persoane, contra cost, atât în folosul lor, cât și în folosul inculpatei.
Pentru aceste activităţi, femeia cercetată ar fi încasat tarifele practicate de către persoanele de sex feminin, ulterior achitând o parte din sumele de bani încasate fetelor pentru serviciile prestate. De asemenea, inculpata a cumpărat anunţuri cu tentă erotică la rubrica „Matrimoniale” din presa locală, prin care atrăgea clienții ce urmau să întrețină acte sexuale cu persoanele de sex feminin contra cost, la ambele locaţii, înlesnindu-le astfel practicarea prostituției.
Cele două persoane în cauză au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii