Reținut pentru organizarea de jocuri clandestine, pe raza stațiunii Costinești
Reținut pentru organizarea de jocuri clandestine, pe raza stațiunii Costinești
20 Aug, 2020 14:21
ZIUA de Constanta
1909
Marime text
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal referitor la săvârșirea a 3 infracțiuni de organizare de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului, a mijloacelor de joc, în scopul obținerii unor venituri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 51 de ani.
În zilele de 24 iulie a.c., 1 august a.c. și 18 august a.c., acesta a fost surprins în flagrant delict, pe raza stațiunii Costinesti, în timp ce organiza jocuri de noroc clandestine de tip „alba-neagra”.
Persoana în cauză a fost depusă în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propuneri corespunzătoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii