Retrospectivă 2018 Incendii și explozii produse în centre comerciale și alte clădiri din Constanța. Mai multe vieți curmate (galerie foto + video)
Retrospectivă 2018: Incendii și explozii produse în centre comerciale și alte clădiri din Constanța. Mai
05 Jan, 2019 22:00
ZIUA de Constanta
3365
Marime text
2018 a fost un an în care s-au produs incendii la centre comerciale, depozite, clădiri. Unele dintre ele au dus la curmarea multor vieți. Dar întotdeauna echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ au fost la dispoziția tuturor celor care au avut nevoie de ajutor.
20 ianuarie 2018
Chiar la începutul anului, un incendiu catastrofal s-a produs în județul Tulcea, în localitatea Turcoaia. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 14 subofițeri.
Incendiul a fost anunțat de vecini, iar la momentul la care au ajuns echipajele de intervenție, focul se manifesta la un corp de casă unde se afla o persoană de sex feminin în vârstă de 87 de ani, imobilizată la pat. Din nefericire, femeia a decedat.
Incendiul începuse să se extindă și la cel de-al doilea corp de casă. Un echipaj de poliție s-a deplasat la locul evenimentului pentru a stabili cauzele care au produs decesul femeii, fiind deschis un dosar de moarte suspectă. Aceasta este a doua nenorocire din județul Tulcea, în numai câteva ore: cu o zi înainte, în șantierul naval a murit un bărbat. Din cauze necunoscute, acesta a căzut între o navă, aflată în doc, și o piesă, fiindu-i, efectiv, strivit capul.
25 ianuarie 2018
În aceeași lună, un alt incendiu violent s-a produs la o locuință din Eforie Nord, județul Constanța. Incendiul a izbucnit după ce o butelie a explodat. Potrivit ISU „Dobrogea“, o persoană s-a salvat în timp ce alta a rămas blocată în casă. O femeie în vârstă de 67 ani prezenta arsuri la faţă, membre superioare şi bazin, posibil şi pe căile aeriene. A fost nevoie de intervenția a trei maşini de pompieri, două echipaje SMURD şi o ambulanţă.
2 martie 2018
În noaptea zilei de 2 martie 2018, un eveniment tragic a avut loc la Ciocârlia de Sus, județul Constanța. Acolo, din cauze necunoscute, o casă a luat foc și două persoane au fost găsite carbonizate, prinse sub pereții imobilului. Potrivit informațiilor transmise de ISU „Dobrogea“, imobilul a ars în întregime. Cauza probabilă a incendiului este un mijloc de încălzire improvizat sau neomologat. Conform IPJ Constanța, două persoane au decedat în urma incendiului. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 34, respectiv 39 de ani.
13 martie 2018
Un incendiu care a curmat viața unui bărbat este cel din 13 martie 2018. Incendiul izbucnit în localitatea Dobromir Deal, județul Constanța, a pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată.
Din nefericire, în urma incendiului, proprietarul locuinței, un bărbat de 64 de ani, a fost găsit decedat.
La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat cu flacără și degajare mare de fum. A ars în totalitate casa. Abia după două ore militarii au putut pătrunde în interiorul locuinței și au găsit trupul bărbatului de 64 de ani carbonizat.
22 martie 2018
În aceeași lună, pe data de 22 martie 2018, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al Județului Tulcea, Detașamentul Tulcea, au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă în localitatea Trestenic.
Incendiul se manifesta la una din camerele casei. Din nefericire, în cameră era un bărbat de 49 de ani, care a fost găsit decedat.
25 aprilie 2018
Pe data de 25 aprilie 2018, un incendiu s-a declanșat, din cauze necunoscute, la o magazie de cherestea, în Dana 16 a Portului Constanța, chiar în apropiere de Poliția de Frontieră.
Pentru stingerea incendiului au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă de la Detașamentul Port. Hala are aproximativ 1.000 de metri pătrați.
Pentru stingerea incendiului au mai sosit și două autospeciale ale serviciului privat de pompieri care acționează în Portul Constanța. La fața locului s-au deplasat și o autospecială SMURD și un echipaj de poliție, care au declanșat o anchetă, împreună cu pompierii, pentru a stabili cauzele care au condus la producerea dezastrului. Din hală au fost scoase mai multe butelii, evitându-se astfel un real pericol.
11 iunie 2018
Luna iunie a adus o dramă pentru doi pensionari din localitatea Casimcea, județul Tulcea. Cei doi bătrâni bolnavi au rămas și fără casă. Doar norocul a făcut ca, în miez de noapte, când s-a pornit vâlvătaia, cei doi să reușească să iasă în siguranță afară din casa cuprinsă de flăcări. După finalizarea intervenției pompierilor, din casa în care locuiau cei doi soți nu au mai rămas decât pereții. Din păcate, pentru proprietarii imobilului este foarte dificil să încerce să își refacă locuința, fiind neputincioși și bolnavi.
Cinci ore s-au luptat pompierii cu flăcările, incendiul fiind lichidat în jurul orei 06:00. La fața locului a intervenit și SVSU Casimcea cu o autospecială de stingere cu apă. Toată agoniseala de o viață a fost mistuită de flăcări.
24 iunie 2018
Pe 24 iunie 2018, un incendiu a izbucnit la o mănăstire din Tulcea, eveniment care, din păcate, s-a soldat și cu un deces. Stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină, pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o casă din Mănăstirea de maici „Vovidenia“ din localitatea Slava Rusă. Potrivit lui Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, în interior se afla o femeie, în vârstă de 73 de ani, decedată.
28 august 2018
O impresionantă desfășurare de forțe a avut loc pe data de 28 august 2018 la Cernavodă, județul Constanța, unde 15 apartamente au fost distruse de flăcări. Timp de aproximativ 6 ore s-au luptat pompierii cu incendiul violent care a mistuit un ansamblu de locuințe din Cernavodă. La fața locului au intervenit 7 autospeciale de stins incendii ale ISU (3 de la Cernavodă, 2 de la Medgidia, 1 de la Călărași și 1 de la Ialomița) cu 36 de pompieri militari si 2 autospeciale de la Centrala Nucleară cu 9 pompieri civili.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la întreaga clădire, dar din fericire toate persoanele care locuiau în ansamblul respectiv s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime.
26 octombrie 2018
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați în să intervină în localitatea Cernavodă din județul Constanța. Potrivit ISU „Dobrogea“, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință pe strada Fundătura Cazărmii din Cernavodă. Din primele informații, o persoană a decedat în urma incendiului. Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale, o alta venind în sprijin.
21 noiembrie 2018
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al Județului Constanța au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o navă aflată în Dana 117 a Portului Constanța. Potrivit ISU „Dobrogea“, incendiul se manifesta în sala Motoare. Nava era sub pavilion Insulele Comore. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, două au fost intoxicate cu fum, iar a treia a suferit un traumatism la umăr. La bordul navei erau 17 marinari. Potrivit unor surse, ambarcațiunea era reținută la chei din cauza unor deficiențe. Măsura reținerii a fost luată cu o zi înainte. Nava afectată de incendiu se numește Daytona.
25 noiembrie 2018
O tragedie a avut loc în noaptea de 25 noiembrie 2018 la Constanța. Un incendiu a izbucnit, în localitatea Corbu de Jos, potrivit unui apel telefonic venit la ISU „Dobrogea“ Constanţa. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat prin ardere completă din cauza materialelor din care era construită casa. Au fost distruse în totalitate patru camere, pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
După localizare, pompierii au reușit să pătrundă în interior, unde au găsit o bătrână de aproximativ 86 de ani, carbonizată. Soțul acesteia, de aceeași vârstă, a fost găsit în afara locuinței, intoxicat, cu arsuri pe membre, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital.
16 decembrie 2018
Viața unui bărbat a fost curmată tot de un incendiu, pe data de 16 decembrie 2018, la Costinești, în urma unei explozii urmate de un incendiu. Pompierii au intervenit la o magazie de pe strada Prof. Gheorghe Alexianu din localitatea Costineşti.
Potrivit ISU Constanţa, cadrele medicale ajunse la faţa locului au acordat primul ajutor unui bărbat de aproximativ 47 de ani cu amputaţie de antebraţ şi gleznă zdrobită. Bărbatul a intrat în stop cardio respirator. În cele din urmă, a fost declarat decedat, în ciuda eforturilor medicilor.
31 decembrie 2018
La finalul anului, pe data de 31 decembrie 2018, un incendiu a avut loc la în zona Popas Cișmea - la acoperișul restaurantului Chevalet. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Fripis, cu două autospeciale. Potrivit proprietarului restaurantului, fumul a izbucnit de la un cablu. Restaurantul nu a fost afectat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii