Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectivă Anul 2022 marcat de incendii devastatoare la Constanța. Biserica Sf Ecaterina și Arhiepiscopia Tomisului, afectate grav de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

02 Jan, 2023 10:43 2255 Marime text
Incendiu Biserica Sf Ecaterina. Foto: SAJ ConstanțaAnul 2022 a fost marcat de incendiii devastatoare în județul Constanța, soldate atât cu pagube material majore, cât și cu victime. Cu doar câteva zile înainte de a păși în anul 2022, un caz șocant avea loc într-un bloc de locuințe de pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu acolo unde joaca unor copii lăsați nesupravegheați a lăsat zeci de familii fără locuință. Între timp oamenii au reușit să își repare apartamentele, iar viața lor să intre în ritmul normal. De asemenea, Minorul acuzat de producerea incendiului care a distrus 94 apartamente și 37 autoturisme parcate la subsolul și în proximitatea unui bloc de locuințe situat în municipiul Constanța, pe strada Nicolae Grindeanu, a fost condamnat. Instanța a dispus măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani și 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă și evadare. Decizia nu este definitivă.
 
Incendiu Medgidia. Foto: ISU DobrogeaLocatari evacuați în miez de noapte la Medgidia
 
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați în cursul nopții de 28 ianuarie 2022 să intervină la Medgidia. Potrivit ISU Dobrogea, în jurul orei 2:00, prin apel unic de urgență 112, pompierii au fost sesizati cu privire la faptul ca în Medgidia, in blocul 3 TINER, situat pe strada Plevnei, este foarte mult fum pe casa scării.

„Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere, 1 autoscara, 3 SMURD B, 1 descarcerare, 1 autospeciala transport victime multiple și 3 ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță. La ora 02:45, la nivelul spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenție. La ora 03:00 au fost evacuați toți locatarii blocului, 25 adulți și 2 copii. La ora 03:16 incendiul a fost localizat“ - au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Au fost transportate la spital 5 persoane: un bărbat cu arsuri pe față și la membrele superioare, 2 persoane intoxicate cu fum dar conștiente, 2 femei cu atac de panică.
În total, în bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulți și 2 copii au fost evacuați de către echipajele de intervenție.

„Incendiul s-a manifestat la 2 garsoniere de la etajul 2 al blocului (P+3), in care erau depozitate materiale textile și mase plastice, pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Holul blocului, pe o suprafață de 10 mp si alte 12 garsoniere au fost afectate de fum si apă. Persoanele evacuate au fost cazate de către primărie la un hotel din Medgidia. Intervenția s-a încheiat la ora 05:43“ - au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
 



Explozie violentă într-un apartament din Constanța înainte de Paște
 
Incendiu strada EgreteiO explozie violentă a avut loc într-un bloc de locuințe de pe strada Egretei din municipiul Constanța. Zeci de persoane au fost evacuate din locuințe de pompieri în toiul nopții. Două persoane au ajuns în stare gravă la spital, iar mai multe locuințe au fost avariate în proporție destul de mare.

Conform ISU Dobrogea, în jurul orei 3:14 minute, prin apel unic de urgență 112 pompierii au fost informati despre faptul ca în Constanța, pe aleea Egretei, la un bloc de locuințe P+3, a avut loc o explozie urmată de incendiu. Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apa și spuma, 2 autoscari, 1 descarcerare, 3 SMURD tip B, 1 autospecială transport victime mulțime și 3 ambulanțe de la serviciul județean de ambulanță.

„In urma incendiului au ars aproximativ 25 mp dintr-o garsoniera situata la etajul 2, iar din cauza exploziei au fost afectate alte 25 de locuințe. Au fost evacuate un număr de 20 de de persoane de către echipajele de intervenție, iar 71 de persoane s-au autoevacuat. În urma incendiului au fost transportate la spitalul județean Constanța de către 1 SMURD si 1 SAJ, 2 victime care prezentau arsuri.
La fața locului a fost și un reprezentant din cadrul primăriei Constanța în vederea identificarii de persoane care ar avea nevoie de relocare.
Incendiul a fost lichidat in mai puțin de o oră, iar misiunea de evaluare a pagubelor s-a finalizat în jurul orei 08.00“ - au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

 




Incendiu la o sală de fitness de pe strada Soveja din Constanța
 
Incendiu sală de fitnes. Foto: ZIUA de ConstanțaPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați în cursul nopții de 15 aprilie să intervină în municipiul Constanța. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea un incendiu a izbucnit la o sală de fitness de pe strada Soveja din Constanța.

„Pompierii ISU Dobrogea au intervenit cu 4 autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de Descarcerare și un echipaj SMURD B. Au ars dușurile, sauna, vestiarele, pe o suprafață  de aproximativ 100 mp“ - au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 1.30 și a fost lichidat în jurul orei 2:20.
 

Incendiu la un depozit de deșeuri

 
Incendiu Depozit de deșeuri
Pompierii militari din cadrul ISU Constanța au fost solicitați pe 3 mai să intervină în județul Constanța, la un depozit de deșeuri, lângă centrul logistic Dedeman din localitatea Techirghiol. Incendiul a fost lichidat după 6 ore și au ars aproximativ 1.000 de tone de deșeuri din lemn, plastic și carton, distribuite pe circa 1.700 mp.  Au intervenit, în total, 60 de salvatori care au încadrat 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
 


Mansardă mistuită de flăcări la Năvodari
 
Incendiu mansardă NăvodariPeste 70 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au luptat aproximativ șapte ore cu flăcările care au cuprins mansarda unui bloc de locuințe din orașul Năvodari., transmit reprezentanții ISU Dobrogea.

Alerta a fost dată în ziua de 05.05.2022, ora 11.27, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La locul solicitării au intervenit opt autospeciale de stingere cu apă cu spumă, din care două venite în sprijin de la inspectoratele pentru situații de urgență din Ialomița și Călărași, trei autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, un SMURD tip B, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, o autocisternă și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.

S-a acționat pentru localizarea, limitarea și stingerea incendiului atât din interior, cât și din exterior, una din cele patru laturi ale blocului cu patru scări fiind inaccesibilă. Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului dar și a materialelor ușor inflamabile utilizate în construcția mansardei – lemn, OSB, vată minerală.

Din cauza flăcărilor puternice, bucăți din părțile laterale ale acoperișului din tablă s-au desprins; nicio persoană nu a fost rănită.
Pompierii militari au reușit să decoperteze parțial acoperișul, facilitându-se astfel stingerea incendiului de la exterior, cu ajutorul autoscărilor.

Nu s-au înregistrat victime; 14 persoane s-au autoevacuat, iar o alta în vârstă de 82 ani a fost evacuată de forțele de intervenție. În trei dintre apartamente, pompierii militari au găsit doi câini și o pisică; animalele au fost evacuate și predate proprietarilor.

Mansarda blocului a ars generalizat, pe o suprafață de peste 2.000 mp.

Opt apartamente aflate la masardă au fost afectate în totalitate de incendiu iar alte opt, situate tot la mansardă, au fost afectate în proporție de 30-40% fiecare. Șaisprezece apartamente situate la etajul IV al blocului au fost afectate de apa provenită de la operațiunile de stingere a incendiului.

Incendiul a fost lichidat la ora 17.52; două autospeciale au rămas pentru asigurare măsuri PSI.
 
 
Incendiu la Biserica Sc Ecaterina din cartierul Tomis Plus din Constanța
 
Incendiu la Biserica Sf EcaterinaPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină în data de 28 august la un incendiu în cartierul Tomis Plus din Constanța.
Mai multe autospeciale de stingere au intervenit la incendiu. Din clădirea cuprinsă de flăcări au fost scoase de salvatori aproximativ 10 butelii de aragaz.

Potrivit SAJ Constanța o pacientă de 45 ani diagnosticată cu arsuri de gradul 1 la antebraț a fost transportată de echipajul SAJ B2 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. ISU Dobrogea a transmis că toate persoanele din blocul alaturat s-au autoevacuat.

Potrivit IGSU, arderea se manifesta generalizat și s-a extins la fațada unui imobil aflat în proximitate.

„Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului salvatorii acționează cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 1 ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor din teren a fost alocată și 1 ambulanță SAJ. Până  la acest moment nu sunt raportate victime. Din imobilul afectat au fost evacuate 4 persoane“ - a mai transmis IGSU.

Un preot a precizat că focul ar fi pornit de la instalația electrică. Acesta a menționat că în biserică se aflau aproximativ 40-50 de persoane. O femeie s-a ars la mână încercând să stingă focul.
Potrivit ISU Dobrogea 30 de persoane din biserică au fost evacuate de Gruparea Mobila de Jandarmi, 11 persoane aflate în blocul învecinat s-au autoevacuat iar patru au fost evacuate de pompieri.

La fața locului a intervenit și un echipaj SAJ care a asistat două persoane cu atac de panică și una cu arsuri minore la antebraț.
În incendiu a ars paraclisul din lemn. Lângă biserica în construcție era un paraclis de lemn, construit pentru  desfășurarea slujbelor până ce se finaliza cea care se construiește alături.

Potrivit ISU Dobrogea la incendiul de la biserica din Constanța au fost afectate de incendiu și fum 4 din 11 apartamente. Celelalte șapte apartamente au fost afectate de fum. De asemenea a fost afectată de incendiu și latura dinspre biserică a fațadei blocului.

Aproximativ 500.mp construcție lemn din curtea bisericii a fost arsa complet.
 


Incendiu violent la Arhiepiscopia Tomisului din Constanța
Incendiu la Arhiepiscopia Tomisului 

În seara de 15 octombrie 2022, în jurul orei 22.00 pompierii ISU Dobrogea erau solicitați să intervină la clădirea Arhiepiscopiei Tomisului din Constnața acolo unde izbucnise un puternic incendiu. Desfășurarea de forțe din partea pompierilor a fost una impresionată, venind în sprijin atât societăți private, cât și primăria. Peste 70 de pompieri au intervenit la incendiul din Piața Ovidiu.
Potrivit ISU Dobrogea, apelul prin care a fost anunțat incendiul la sediul Arhiepiscopiei Tomisului a fost primit la ora 21.52. Pompierii au fost informați că la mansarda Arhiepiscopiei din Constanța se manifestă un incendiu.

„La fața locului s-a intrervenit cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de la un operator privat, trei autocisterne de la primărie, o descarcerare, cinci autoscări, patru echipaje SMURD.
Din fericie nu au fost victime, nu au fost găsite persoane în interior și nici nu au fost alte persoane care să necesite asistență medicală sau transport la spital”, a transmis Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt ISU.

 
Din păcate, stâlpișorii montați de autoritățile locale pentru a interzice accesul auto în zona peninsulară a Constanței a pus piedici salvatorilor care încercau să ajungă la incendiu cu autospecialele.
 
Pentru a putea ajunge la timp cu autospecialele de stingere, pompierii au pierdut câteva minute pentru a scoate stâlpișorii fixați în asfalt, montați pentru a nu permite accesul în zona Penisnulară.
 
Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oferit o scurtă declarație referitoare la incendiul devastator ce a izbucnit la Arhiepiscopia Tomisului din Constanța.

„A fost un accident, nu știm de unde a pornit. Presupunem că de la un scurt circiut. Se întrebau unii pe alții părinții care au ieșit cu ce aveau pe ei. Dumnezeu a făcut ca nimeni să nu fie rănit, să nu fie în suferință. Sperăm ca cele materiale să le refacem cât de curând.
 
Eram în Catedrală, nu mi-am întrerupt slujba, am făcut acatistele, moliftele și ne-am rugat să se oprească focul și iată că s-a oprit. Mulțumim Lui Dumnezeu, pentru că cele materiale se pot recupera. Dacă cineva ar fi fost rănit sau ar fi murit ar fi fost mare durere și tristețe. Suntem bucuroși că Dumnezeu ne-a dat un semn să avem mai multă grijă și să fim atenți la toate pe care le avem pentru chivernisirea noastră. În timp ce mă rugam știam că Dumnezeu ne ocrotește. Nu a fost rănit niciun om, aceasta este important. Clădirea o vom reface, poate mai bine. Clădirea era asigurată, vom primi bani și de la asiguratori.
 
Veneam la slujbă și am văzut un fum. Știam că mă așteaptă creștinii de pretundeni așa că am intrat la slujbă. Vreau să le mulțumesc celor care s-au rugat pentru noi. Vom continua rugăciunile ca și până acum.Îi vom ajuta pe părinții afectați de incendiu și care au rămas doar cu ce aveau pe ei. Dacă au avut acte, nu le mai au“ - a precizat a doua zi după incendiu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii