Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revolta impotriva politicii vizelor SUA pentru marinari

ro

01 Oct, 2004 00:00 1868 Marime text

Romania se raliaza miscarii sindicale internationale

Sindicatul Liber al Navigatorilor si ITF Romania s-au raliat miscarii mondiale in ceea ce priveste protestul impotriva politicii SUA de acordare a vizelor pentru marinari * Navigatorii straini, cu o alta nationalitate decat cea americana, sunt paziti in SUA de catre militari inarmati * Sindicatele transportatorilor din lume, precum si asociatiile marilor armatori protesteaza vehement vizavi de aceasta atitudine contrara intelegerilor internationale la care SUA a fost parte semnatara

De aproximativ o saptamana, la nivel mondial a fost declansata o campanie indreptata impotriva deciziei Statelor Unite ale Americii de a impune restrictii majore in ceea ce priveste acordarea vizelor pentru navigatorii care tranziteaza teritoriul acestei tari. In acest context, ambasadele SUA din toata lumea au fost asaltate, de cateva zile, de numeroase apeluri din partea sindicatelor reprezentative ale marinarilor si ale transportatorilor in general, apeluri in care se solicita revizuirea politicii de acordare a vizelor pentru marinarii straini.In cadrul economiei mondiale, breasla navigatorilor joaca un rol semnificativ, reprezentand aproximativ 90 la suta dintre cei care intermediaza comertul cu materiale neprelucrate, hrana si produse care sunt transportate pe mare. Cu ocazia Zilei Internationale a Marinei Comerciale, sindicatele transportatorilor din toata lumea s-au solidarizat in miscarea ce are ca scop luarea unei atitudini vizavi de politica discriminatorie uzitata de Statele Unite ale Americii in ceea ce priveste accesul marinarilor pe teritoriul respectiv. Aceasta chestiune reprezinta o problema particulara cu care se confrunta cei aproximativ 1,25 milioane de navigatori care lucreaza la bordul navelor comerciale din serviciul flotei internationale.In conformitate cu conditiile speciale prevazute in contractele de ambarcare, atentia pentru perioadele de acostare in porturile straine pe care marinarii le tranziteaza este vitala. Paragraful 9/11 din Codul de Securitate se refera la restrictiile privind deplasarea marinarilor in porturile aflate pe teritoriul Statelor Unite.Separat de interesul navigatorilor, intrarea in forta a Organizatiei Internationale Maritime (IMO), Codul de Securitate Internationala pe Nava si in Porturi (ISPS) confera un rol major in ceea ce priveste securitatea marinarilor. Atat armatorii, cat si sindicatele maritime considera ca nerezonabila restrictia in ceea ce priveste petrecerea timpului liber in porturile SUA. Aici, pe langa refuzul frecvent de a se permite accesul in porturi pentru navigatori, unele companii de shipping au solicitat paza armata, si asta pentru nu a permite marinarilor sa paraseasca navele. Totusi, problema este generalizata, multe tari solicitand suspendarea obligativitatii vizelor pentru marinari. Cu toate ca SUA a semnat Legea internationala privind Conventiile internationale IMO care vizeaza facilitatile acordate marinarilor din 1965 si Intelegerea Organizatiei Internationale a Muncii privind documentele de identitate ale marinarilor, aceste chestiuni nu sunt deloc respectate. Pana in prezent, marinarii straini au fost si inca sunt insotiti in escalele lor in porturile din SUA de catre grupe de militari inarmati, de parca ar avea statut de prizonieri sau persoane suspectate de actiuni teroriste.Ca o sporire a grijii in ceea ce priveste securitatea, o data cu atacurile teroriste din anul 2001 din SUA, dar in special pentru marinari, ILO a adoptat o noua conventie privind Securitatea Documentelor de Identitate ale Marinarilor (ILO 185). In noua Conventie, adoptata in iunie 2003, se solicita ca documentele de identitate ale navigatorilor sa includa un cod special de identificare cu bare si cu amprenta digitala. Cu toate ca aceasta conventie mentine principiul ca autoritatile sa fie obligate sa trateze in mod special facilitatea de petrecere a timpului liber in porturi sau tranzitul echipajelor, prin noul document de identitate devine inutila solicitarea vizelor din tara de domiciliu a navigatorului.In acest sens, sindicatele internationale au remis ieri un comunicat special chiar ministrului Apararii american, Colin Powel, caruia i s-a solicitat luarea unor masuri specifice care sa conduca la suspendarea obligativitatii obtinerii vizelor SUA de catre marinarii aflati in tranzit. Sindicatul Liber al Navigatorilor si ITF Romania s-au raliat miscarii sindicale mondiale vizavi de libertatea de miscare a marinarilor, petitia inaintata catre ministerul american al Apararii, respectiv sefului acestuia, Colin Powel, fiind semnata si de reprezentatii marinarilor romani. Alaturi de ITF s-au aliat miscarii asociatiile internationale de shipping BIMCO, ICS (The International Chamber of Shipping), INTERCARGO (The International Association of Dry Cargo shippowners) and INTERTANKO (The International Asociation of Independent Tanker Owners).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii