Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rodica Aida Popa, de la Înalta Curte, a formulat cerere de abţinere în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

ro

29 May, 2018 00:00 4168 Marime text
Rodica Aida Popa, magistrat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestită să judece dosarul morţii poliţistului Bogdan Cosmin Gigină, în vârstă de 28 de ani, a formulat o cerere de abţinere. Solicitarea a fost analizată de alţi colegi magistraţi de la Curtea Supremă, cererea fiind respinsă.
 
În dosar, Gabriel Oprea, la data presupuselor fapte viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este suspectat de ucidere din culpă. Asta în timp ce SC General MPM Impex SRL şi Petre Mazilu, administrator al firmei menţionate, sunt acuzaţi de ucidere din culpă.
 
Aşa cum arătam şi într-o ediţie anterioară,  Rodica Aida Popa a făcut parte din completul de judecători care a decis condamnarea definitivă a unui bărbat din Constanţa, la 16 ani de închisoare, pentru că şi-a omorât nevasta în bătaie. Rodica Aida Popa a decis, într-un alt caz, ca dosarul în care un fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, acuzat de trafic de influenţă, să fie judecat la Constanţa.
 
Revenind la dosarul morţii poliţistului Gigină, în rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, „în seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul“.
 
„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa. Potrivit rechizitoriului, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului rutier Gigină Bogdan Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpaţii Oprea Gabriel (la acea dată ministru al afacerilor interne), Mazilu Petre (administrator şi unic asociat al General MPM Impex SRL) şi General MPM Impex SRL, a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi (activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil, în cazul celor din urmă)“.
 
În vederea reparării pagubelor produse prin comiterea infracţiunilor care fac obiectul cauzei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătoare dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii