România, condamnată la CEDO în cazul Larie Două familii îndoliate şi-au căutat dreptatea şi la instanţele constănţene (document)

În Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 760/13.X.2015, a fost publicată hotărârea din 25 martie 2014 în cauza Larie şi alţii împotriva României. Hotărârea a fost deliberată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în data de 6 martie 2014.
 
Reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Eugenia Larie şi Reghina Grigorov au sesizat Curtea la data de 29 octombrie 2008, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reclamanţii se plângeau, în special, de „lipsa unei anchete prompte şi eficace cu privire la circumstanţele decesului a doi membri ai familiilor lor în urma coliziunii dintre două bărci de pescuit“.
 
Amintim că Mircea Larie, de 37 de ani, şi Ionel Grigorov, de 32 de ani, şi-au pierdut viaţa în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, pe canalul navigabil Dunăvăţ, în timp ce se întorceau din Deltă.
 
La 11 aprilie 2013, Reghina Grigorov a decedat ca urmare a unei boli, iar Vasilina Grigorov, soacra acesteia, şi-a exprimat dorinţa de a menţine cererea.

Evenimentele din noaptea de 18 spre 19 iulie 2007

În data de 18 iulie 2007, în jurul orei 23.00, Mircea Larie, fiul lui Gheorghe Larie şi soţul Anamariei Eugenia Larie, şi Ionel Grigorov, soţul Reghinei Grigorov şi nepotul primului reclamant, se aflau la bordul unei bărci de pescuit cu motor, pe un canal din Delta Dunării.
 
„Barca lor a fost acroşată de o altă barcă în care se aflau V.L.G. (n.r. - Valentin Lucian Grigore) şi M.A. (n.r. - Mihai Andrei). În momentul coliziunii, potrivit afirmaţiilor acestora, V.L.G., care dormea, s-a trezit şi a constatat că M.A., care conducea barca, era grav rănit la cap“, se arată în hotărârea din Monitorul Oficial.
 
Barca, despre care poliţiştii au aflat că aparţinea familiei lui Mircea Larie, a fost încredinţată unui paznic al pontonului, dar nu a fost pusă sub sigiliu şi nici imobilizată.
 
Pe timpul nopţii, Grigore s-a întors la ponton şi a luat barca familiei Larie pentru a transporta nişte pescari şi o cantitate mare de peşte la domiciliul său. „Pe drum, s-a întâlnit cu o altă barcă în care se aflau membri ai familiei lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov plecaţi în căutarea acestora. După ce au recunoscut barca în care se afla V.L.G. ca fiind proprietatea lor, a început o altercaţie verbală. În cele din urmă, V.L.G. a înapoiat barca membrilor familiei lui Mircea Larie“, se mai precizează în hotărârea citată.
 
A doua zi, trupul lui Mircea Larie şi cel al lui Ionel Grigorov au fost scoase din apă, la locul coliziunii.

 Ancheta penală cu privire la moartea lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov

Tot a doua zi dimineaţa, o echipă formată din patru poliţişti s-a deplasat la locul coliziunii alături de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi reprezentanţi ai brigăzii fluviale.

 
„Procesul-verbal întocmit de poliţişti a stabilit faptul că barca abandonată de V.L.G. prezenta urme de substanţă brună, probabil sânge. Aceştia nu ar fi prelevat eşantioane din substanţa respectivă, în lipsa materialelor corespunzătoare“, mai scrie hotărârea din Monitorul Oficial.
 
În cursul zilei, trupurile neînsufleţite ale lui Mircea Larie şi Ionel Grigorov, precum şi o armă de vânătoare, în toc, au fost scoase din apă.
 
Autopsia celor două cadavre s-a efectuat în data de 20 iulie 2007. „În raportul de expertiză medico-legală, se concluziona că, în cazul Mircea Larie, cauza decesului o reprezenta înecul“. „Şi în raportul de expertiză medico-legală referitor la Ionel Grigorov se concluziona că acesta decedase prin înec“.
 
Reclamanţii au formulat plângeri penale, în iulie-august 2007, în legătură cu decesul rudelor lor.
 

Un raport de expertiză tehnică navală a concluzionat că „era imposibil ca Mircea Larie şi Ionel Grigorov să cadă din barca lor şi să se înece. Acest lucru ar fi fost posibil doar dacă se răsturna barca, ipoteză contrazisă de declaraţia lui V.L.G.“. De asemenea, „apa măsura doar 2,18 m adâncime şi se putea ajunge pe malul canalului chiar şi mergând în picioare, fără a înota. Pe de altă parte, persoanele decedate erau cunoscute ca înotători profesionişti, unul lucrând ca scufundător, celălalt fiind ofiţer de marină, astfel încât le era foarte uşor să ajungă pe malul canalului aflat la o distanţă de circa 20 m de locul coliziunii“, se mai arată în hotărârea publicată în Monitorul Oficial.

Începerea urmăririi penale

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus, în octombrie 2007, începerea urmăririi penale faţă de Mihai Andrei, pentru ucidere din culpă, şi faţă de Valentin Lucian Grigore, pentru furt calificat.
 
În anul 2008, reclamanţii au depus un memoriu prin care solicitau „schimbarea încadrării juridice a faptelor ca omor deosebit de grav în privinţa lui M.A. şi extinderea urmăririi penale cu aceeaşi acuzaţie în privinţa lui V.L.G. şi a celorlalţi trei pescari care îi însoţiseră pe aceştia în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007“.

 „Ping-pong“ cu dosarul 

În ianuarie 2010, considerând că această cauză avea ca obiect „infracţiuni la regimul transportului naval“, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi-a declinat competenţa şi a retrimis dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
În aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a constatat că „acel canal în care avusese loc tragicul eveniment nu intra în categoria căilor navigabile“ şi a dispus „neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul transportului naval“. Acesta a retrimis dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, în vederea „continuării urmăririi penale pentru celelalte acuzaţii“.
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat, în iunie 2010, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să preia dosarul cauzei având în vedere „presiunile pe care reclamanţii le-ar fi exercitat asupra magistraţilor din cadrul parchetului, posibilităţile limitate de a efectua expertiza medico-legală şi expertiza criminalistică dispuse prin rezoluţia din 31 mai 2010, precum şi faptul că parchetul avea un singur procuror criminalist care totodată se ocupa de dosarele de corupţie şi deţinea conducerea unei secţii din cadrul parchetului“.
 
Astfel, dosarul cauzei a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus „începerea urmăririi penale faţă de M.A. şi V.L.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav“.
 
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în decembrie 2012, „încetarea urmăririi penale faţă de M.A. şi V.L.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi faţă de cei trei pescari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav“.
 
Reclamanţii au depus o contestaţie, în decembrie 2012, la Tribunalul Tulcea, însă acesta „a infirmat rezoluţia parchetului şi a dispus redeschiderea urmăririi penale“.

Argumentele reclamanţilor şi ale Guvernului

Reclamanţii denunţă „încetineala anchetei, care încă nu s-a încheiat, la şase ani de la data faptelor“, precum şi „numeroasele ei lacune, recunoscute chiar de autorităţi“. De asemenea, aceştia se plâng de „inactivitatea autorităţilor, care nu au luat măsurile corespunzătoare pentru obţinerea probelor utile anchetei“.
 
De cealaltă parte, Guvernul consideră că „cercetările efectuate de autorităţi îndeplinesc condiţiile de eficacitate şi imparţialitate impuse de jurisprudenţa Curţii“. Acesta declară că „ancheta a fost deschisă din oficiu în ziua următoare evenimentelor, când poliţiştii s-au deplasat la faţa locului“.

Motivarea Curţii

„Absenţa răspunderii directe a statului pentru moartea unei persoane nu exclude aplicarea art. 2. Obligând statul să adopte măsurile necesare pentru a proteja viaţa persoanelor aflate sub jurisdicţia sa, art. 2 îi impune acestuia datoria de a asigura dreptul la viaţă prin instituirea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi care are la bază un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea şi sancţionarea încălcărilor“, se mai arată în hotărârea publicată în Monitorul Oficial.
 
Curtea subliniază că „Guvernul admite existenţa anumitor deficienţe, recunoscute chiar de autorităţile administrative, de natură să afecteze grav nu doar caracterul efectiv al anchetei, şi care au cauzat în plus prelungirea duratei acesteia: faptul că poliţiştii nu au prelevat eşantioane din substanţa brună găsită în barca lui V.L.G., faptul că nu au luat rezervorul şi cheile bărcii aparţinând familiei lui Mircea Larie şi nu i-au sigilat motorul, precum şi erorile din primele expertize medico-legale“.
 
Curtea reţine, de asemenea, „lipsa cooperării dintre instituţiile statului, cooperare care ar fi contribuit la o mai mare rapiditate a procedurii“.

Prejudiciu moral de 12.000 de euro, pentru fiecare reclamant

Curtea consideră că „trebuie să i se acorde fiecăruia dintre reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Larie şi Vasilina Grigorov suma de 12.000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral“.
 
Curtea „uneşte cu fondul excepţia de neepuizare a căilor de atac interne şi o respinge; declară cererea admisibilă cu privire la capătul de cerere întemeiat de reclamanţi pe art. 2 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; hotărăşte că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural“.