România s-a alăturat inițiativei aliate în domeniul supravegherii din spațiu
România s-a alăturat inițiativei aliate în domeniul supravegherii din spațiuPotrivit MApN, în actualul context de securitate, caracterizat de provocări diverse și interconectate, tehnologiile spațiale sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor de apărare. Programul APSS va oferi cadrul necesar pentru viitoarele dezvoltări în domeniul spațial, în beneficiul aliaților și al Alianței, oferind o perspectivă comună asupra acestui nou domeniu operațional și un răspuns adecvat la noile amenințări.
Memorandumul de Înțelegere pentru Programul APSS are scopul de a stabili cadrul necesar pentru gestionarea și implementarea programului, pentru a răspunde cerințelor și nevoilor NATO.
„Această inițiativă subliniază angajamentul României pentru modernizarea și consolidarea capacităților noastre naționale și colective. Prin alăturarea la programul APSS, vom asigura o supraveghere continuă și eficientă din spațiu, vitală pentru răspunsurile rapide la noile amenințări de securitate. România este interesată să participe la astfel de proiecte, care promovează inovarea și asigură accesul la tehnologii de vârf”, a evidențiat ministrul Tîlvăr.
Programul APSS urmărește să îmbunătățească și să accelereze conștientizarea situației operaționale și să susțină procesul decizional în cadrul NATO, prin sporirea accesului la date, servicii și capabilități spațiale.
Lansată oficial în 2023, inițiativa „Supraveghere Persistentă a Alianței din Spațiu” (APSS) este destinată să consolideze capacitățile NATO de a colecta și gestiona date spațiale, într-un mod eficient și coordonat.
Această inițiativă inovatoare își propune să schimbe modul în care NATO colectează, procesează și distribuie informații, integrând tehnologii avansate, precum inteligența artificială, menținând avantajul tehnologic și îmbunătățind viteza și eficiența procesului decizional.
Citește și:
Preşedintele Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea NATO de la Washington. Ce se va discuta?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp