Romulus Nicoloff s-a sinucis la gandul ca va fi evacuat
Romulus Nicoloff s-a sinucis la gandul ca va fi evacuat
14 Nov, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1034
Marime text
Petris Nicolae si-a tocat cu plangeri penale fostul asociat
Un avocat si un executor l-au hartuit pe sinucigas
Un caz deosebit de grav s-a petrecut in familia Nicoloff. Romulus Nicoloff, capul familiei, a ales sa-si puna capat zilelor dupa ce a ajuns sa asiste cum se alege praful de munca sa de-o viata. Sotii Nicoloff au ales, in urma cu aproximativ un an si jumatate, sa porneasca o afacere. S-au gandit la productie si au stabilit ca vor face o crescatorie de gaini. Au gasit si niste asociati. Este vorba de Nicolae si Constantina Petris. Au facut o societate. Nicolae Petris a intrat in aceasta combinatie cu terenul, iar Romulus Nicoloff cu investitia. S-au pus pe treaba. Au cladit cateva constructii pentru a porni activitatea. Investitia familiei Nicoloff s-a ridicat la cateva sute de milioane. Cand ferma de pui era aproape gata, familiile Nicoloff si Petris au ajuns sa se certe. Au fost invocate diverse motive: financiare, de ordin personal si altele. Unele altercatii au degenerat chiar in batai. Tragedia familiei Nicoloff a inceput cu mai bine de sapte luni in urma. Cei doi asociati nu se mai puteau suporta si au incercat sa rupa intelegerile anterioare. Nicolae Petris si-a gasit un avocat. Este vorba de avocatul Nicola. Acesta a pornit o serie de plangeri penale impotriva lui Romulus Nicoloff. Problema familiei Nicoloff era ca pe terenul familiei Petris aveau si casa in care locuiau. O cladire cu parter si etaj, care trebuia sa fie si sediul societatii. De-a lungul anului, avocatul lui Petris a pornit sase actiuni penale pentru urmatoarele infractiuni: abuz de incredere, calomnie, amenintare, lovire si doua pentru tulburare de posesie. In patru dintre aceste dosare, Romulus Nicoloff a fost achitat. Doua dintre ele, unul pentru amenintare, iar celalalt pentru lovire se mai afla pe rolul instantelor. In acelasi timp, Nicolae Petris si avocatul sau au initiat si o actiune civila.Deznodamantul fatal al unei evacuari fortate
Nu se stie daca familia Nicoloff a primit vreo citatie. Se pare ca Romulus Nicoloff nu a stiut de acest dosar civil decat in momentul in care a primit sentinta. El nu a mai apucat sa faca nici recurs pentru ca nu mai era in termen si actiunea ar fi fost respinsa pentru tardivitate. Prin dispozitia instantei, terenul era returnat familiei Petris, dar in aceeasi dispozitie se stipula ca imobilul aflat pe acel teren nu va putea fi demolat. Romulus Nicoloff a crezut ca va putea ramane in imobil. Nu a fost asa. Nicolae Petris a apelat din nou la avocatul sau si hartuiala juridica a continuat. Asa a ajuns Petris la executorul judecatoresc Marian Oana. Acesta a facut toate procedurile juridice pentru a executa familia Nicoloff. Sentinta judecatoreasca prin care terenul era proprietatea lui Nicolae Petris a devenit titlul executor. Executorul a obtinut incuviintarea de executare. Oana a interpretat in favoarea clientului sau sentinta ramasa definitiva si i-a adus la cunostinta lui Romulus Nicoloff ca urmeaza sa fie evacuat. Motivul: casa se afla pe terenul lui Petris. Familia Nicoloff a primit cu greu aceasta veste. Ei pierdeau tot. Campania pornita de Petris si avocatul sau l-au epuizat psihic si fizic pe Romulus Nicoloff. Acesta nu a mai suportat ideea ca va ramane in strada dupa ce investise tot ce avea intr-o afacere esuata. Mai mult, in urma demersului executorului Oana, toate investitiile, incubatoare si intreaga ferma ramaneau familiei Petris. Ramas fara resurse financiare si sub povara anchetelor la care fusese supus, Romulus Nicoloff n-a mai rezistat. Discutiile repetate cu executorul Oana i-au pus capac. Executorul i-a pus in vedere ca trebuie sa evacueze cladirea de pe terenul lui Oana. La gandul acesta, Romulus Nicoloff a cedat psihic si a decis sa-si puna capat zilelor. Vineri, 8 noiembrie, Romulus Nicoloff si-a pus in practica planul sau final. S-a spanzurat. A lasat in urma doi copii minori si o sotie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii